Abandonat în tine

Mă caut cu disperare în toate locurile unde am fost cu tine. Realizez că am greșit și ar trebui să caut în toate locurile pe unde m-ai umblat prin tine. Când ți-am radiografiat trecutul m-a cuprins jalea; aveam mereu pe chip masca fericirii. Eu fericit? “Trebuie să fiu mai atent”, mi-am spus. Eram peste tot și nicăieri, iar masca pe care destinul tău mi-a așezat-o pe chip erau în fapt speranțele tale puse în noi. Atunci mi-am găsit și eu speranțele despre a căror existență nici nu știam.

Deși am devenit istorie îți vorbesc ca și cum prezentul ne-a condamnat la o veșnicie numai a noastră. Aș dori să-ți spun despre speranțele mele; trebuie să recunoști că despre tine și ce-ți dorești tu am vorbit mai tot timpul. Speranțele mele sunt o premieră, chiar și pentru mine. Prima speranță care-mi vine acum în minte este că suntem reali. Mă rog, că ... eram reali. Îmi produceau o plăcere teribilă toate clipele în care eram împreună. Să-mi locuiești în brațe sau la picioare sprijinindu-ți fruntea de genunchii mei, să mă atingi în treacăt ca pentru o luare aminte că exiști, că încă mă răsfeți. Mofturile tale, capricile tale erau un fel de poruncă pentru a căror îndeplinire eram capabil să urc Olimpul, să-ți prefac zeii în sclavi de budoar. Nuditatea ta era frumoasă, nicidecum perfectă, nici nu-mi doream asta pentru că m-aș fi irosit în dueluri, dar pentru mine fiecare curbă a trupului tău, fiecare tremur al cărnii sub asprimea palmelor mele erau ofrande proscrise pe Venus. Tot ce era viu în tine îmi pulsa mie în vene prin sărutul tău și atunci rațiunea mea antarctică devenea o biată atlantidă. Mi-aș dori să fiu acum lângă tine și să-mi spui că astfel arată iubirea, că astfel se poate trăi iubind. Pe tine te cred dacă îmi spui asta, pe mine nu mă mai cred de nimic. Dacă mi-ai spune că ai fost fericită cu mine, că am fost fericiți împreună și că, da, am fost fericit, sunt capabil să-mi reneg toate amputările ulterioare ”noi”.

Privește-mă! Citește-mă! Ceartă-mă că folosesc trecutul. Categoric sunt pierdut în tine, abandonul pe care și l-ar dori orice bărbat, dar nu eu. Osândesc în nostalgie, dar simt că noi într-un alt viitor paralel vieților noastre ar fi o prigonire a ceea ce înseamnă frumos în trecut. Mă reinventez și mă voi căuta de o ultimă iubire care îmi va revela ceea ce îmi lipsea când eu gândeam despre fericire: infinitul la puterea noi, infinitul completat de absolut ...