luni, 8 august 2011

Căutându-mă de tine


Într-un final târziu încep să înţeleg. Totul! Cu precădere cât de mult ai însemnat pentru mine. Nu mi-a fost teamă niciodată să rostesc „te iubesc-ul” normalităţii, deoarece deşi simţeam autenticitatea şi unicitatea acestui simţământ, eram paralizat ca un adolescent abdicând primei iubiri. Până la tine nu am înţeles şi apreciat real frumuseţea. Tot ce-mi subjuga privirea s-a dovedit a fi o reflexie fantomatică a frumuseţii în oglinda afectului. Niciodată până la tine, deşi te descopăr tardiv, nu am putut trece de acea formalitate estetică a aspectului carnal. Cu tine trecusem dincolo de instinct; mi s-a întâmplat pentru prima oară în viaţă să-mi îngheţ poftele carnale, să lupt cu tot ce au cultivat în mine raţiunile, pentru a-ţi înţelege şi accepta farmecul.
Mirajul frumuseţii tale îmi era ascuns de o anume eleganţă austeră a firii tale. Te priveam şi cădeam în istoria umanităţii, pentru că-mi păreai o reflexie în timp a eleganţei medievale, o adevărată opera de artă. Veneai dintr-o epoca interzisă mie, mă obligai la atitudini infantile stârnite de atingerea limitelor. Orice aş fi fost în contemporaneitatea ta, menestrel, poet sau pictor, aş fi frizat ridicolul. Nimic din ce am trăit, ce am acumulat empiric, nu m-a pregătit pentru întâlnirea cu tine. Înainte de a te afla, de a te avea, am trăit o iluzorie independenţă. Fiecare relaţie a fost o amăgirea a singurătăţii. Făceam dragoste cu aviditatea veşnicului învins, pătruns până-n adâncuri de acea dulce pasiune a răzbunării dinaintea ratărilor mele. Cu fiecare nouă iubire închipuită, îmi răzbunam ego-ul sfărâmat pentru a-mi reda încrederea de sine. Acum când nu mai eşti, deşi îmi este de ajuns un gest pentru a te auzi doar, sau a primi un semn de la tine, îmi înţeleg fuga. O accept pentru că este singura cale de a-mi reîntregi întrucâtva fiinţa. Sunt pierdut fără tine; afectului meu îi asortez diferite măşti de ocazie ascuzându-i umanităţii diformitatea. Voi ramâne fidel iubirii noastre, las regretele să mă ascundă acestei lumi, implicit ţie, salvându-te astfel de mine ...

3 comentarii:

  1. Ne salvăm zilnic de noi, de tine, de mine, de reflexiile fantomatice, de închipuirile asociative mental degenerate, nu am fi noi dacă am face altfel. Puţini oameni sunt capabili să recunoască dezamăgirea existenţială, iar din acei puţini te-am ales pe tine, pentru că mă regăsesc dincolo de cuvintele tale. Nu sunt capabilă să redau ceea ce simt uneori , sau poate că drama de a fi pe o altă orbită decât cea dorită este prea puternică? Teama de exprimare îmi înfrânge dorinţa de a mă exterioriza , iar în final aceasta rămâne undeva ...în derizoriul cotidian , atât de bine ştiut şi descris de tine. Respect derapajele tale ca fiind normale întro lume anormală, îmi detest răzvrătirile , cui folosesc?
    Ca să reuşesc să mă regăsesc mă caut de tine ....poate admiraţia pentru scrierile tale te va face să păşeşti mai uşor spre o nouă scriere şi descriere a trăirilor tale în care cu siguranţă mulţi ne regăsim , în totalitate. Cu respect şi prietenie îţi doresc o zi minunată alături de prinţesele tale.
    Nume fără importanţă ....simplu ...Phan

    RăspundețiȘtergere
  2. @phan
    Domniţă
    sunt plecat din localitate pentru câteva zile, iar unde mă aflu legătura la internet este derizorie şi mă irită de aceea nu prea folosesc calculatorul şi nici nu pot posta sau scrie. Promit un răspuns comentariului d-voastră şi alte noi postări începând de marţi când voi reveni la Cluj.
    PS: Cât de curând veţi avea parte de noi eseuri, scrieri, gânduri şi "revelaţii" care nu au fost postate nicăieri niciodată şi nici nu au fost lecturate/deferite public.
    Reverenţă.

    RăspundețiȘtergere
  3. @phan
    În cele din urmă revenit-am din pelerinaje ...
    Este o iluzie senzația unei salvări temporare/atemporale, indiferent de ceea ce dorim a ne salva. Dar este fenomenal cum această iluzie ne elimină condecendența și ne eliberează.
    Nu trebuie a deține teama pentru a vă exprima, indiferent de forma aleasă, comunicare sau scriptic, ideea este să folosiți acea iluzie a libertății pe de-a-ntregul, indiferent de anturaj și consecințe.
    Mulțumesc pentru aprecieri, dar esccapadele rațiunii și afectului meu nu puteau rezona cu d-voastră dacă nu aveau ceva în comun.
    Și ...da, pentru că mi-am propus să public doar ceea ce nu a văzut nici lumina tiparului , nici vreo retină dragă mie, de azi înainte voi posta doar ceea ce până acum am păstrat doar pentru mine.
    Reverență.

    RăspundețiȘtergere