Dincolo de absurd locuiesc îngerii

Nu ştiu nimic despre îngeri.
Dar ştiu atâtea despre absurd şi tot ce este de trebuinţă pentru a-l păstra viu în mine. Nu este nimic deosebit în a trăi la limită, dacă nu deţi cultul absurdului. Pentru a atinge acele limite care permit simbioza afectului şi raţiunii este imperios necesar a-ţi însuşi ideea renunţării. Simplu trăiesc numai cei care se tem. Căci, nu este simplu a renunţa la ceea ce eşti sau ceea ce semenii cred că eşti pentru a te defini.
Nu este la îndemâna celui ce trăieşte simplu renunţarea la sine, căutarea de motivaţii nefireşti pentru a supravieţui, identificarea cu absolutul prin perpetuarea suferinţei. Odată împlinite toate acestea, astă lume m-a catalogat ca fiind absurd, înţelegând prin acest absurd doar diferenţa evidentă dintre sistemele de gândire şi percepţie. Absurdul ţi se întâmplă atunci când nu afli soluţii pentru a supravieţui zilei de astăzi, mai mult decât atât, a te oferi incertitudinilor zilei de mâine. Nu există concepte care să încadreze şi definească propria-ţi suferinţă sau a-i oferi acesteia o finalitate care să te izbăvească. Renunţarea la sine este totuna cu golirea de sine. Devi atât de uşor încât pluteşti deasupra ta şi a ceea ce înconjoară. Te vezi ruină şi atunci tot ce rămâne la nivelul ţărânei din care am fost concepuţi prin Geneză îţi apare ca fiind nimicul. Traversând absurdul în cele din urmă vei atinge cerul, ezotericul refugiu al îngerilor.
Nu ştiu nimic despre îngeri. Am citit despre îngeri, am auzit vorbindu-se de ei, dar nu i-am întâlnit niciodată. Ştiu doar că locuiesc în vecinătatea absurdului. Dar până la a simţi atingerea lor, nu mi-a rămas decât aprofundarea absurdului, delectarea prin incertitudini, adulmecarea lipsurilor şi renunţarea, uneori tardivă, la ele. Din absurd, odată atins, nu există cale de evadare. Rătăcirea prin absurd şi trăirile la limită sunt identice rătăcirii în neant. Căci ce poţi afla între cer şi pământ, între eter şi nimic, decât neantul? În nimic nu mă pot întoarce şi sunt mai îndepărtat de braţele îngerilor decât de nimic. Nu-mi rămâne decât să rătăcesc ...