Ştiu atât de puţine

Arareori ma ajută timpul să mă prăbuşesc în neantul gândurilor; îl numesc „neantul” deoarece ştiu că aceste gânduri sunt nimic pentru prezent. Ele vin din trecut şi primesc viaţă în viitor, deşi pe moment suportă doar conturul unui destin oarecare, al meu. Atins de această absurdă dimensiune a memoriei tot ceea ce am creat sau distrus mă răscoleşte. Copilăria şi adolescenţa mea au avut de toate. Răsfăţ, iubire necondiţionată, violenţă domestică, compasiune, rutina şcolilor absolvite sau parţial parcurse, iubiri neîmpărtăşite, anturaje utile, plăcute sau compromiţătoare, minciuni mai mult sau mai deloc nevinovate, adevăruri brutale.
Sunt multe de spus despre ceea ce am fost şi ceea ce am devenit ulterior unor experienţe mai mult sau mai puţin devastatoare. Cert este că acum lăsându-mă pradă trecutului realizez că nimic din toate astea nu mă reprezintă suficient încât să fiu credibil. Singura definiţie care mi se potriveşte ar fi că „sunt genul adaptabil”. Am făcut aproape orice mi-am dorit şi în toate felurile, indiferent de consecinţe. Adevărul este că noţiunea de consecinţă pentru mine este tot una cu aceea de asumare. Neabsolvit de încăpăţânare şi vanitate am refuzat să fug din calea consecinţelor, chiar dacă le-am intuit dinaintea înfăptuirii. Acesta este poate singurul motiv real pentru care nu fug de propriu-mi trecut. De asemena, mi-am refuzat extrem de multe. Motive se pot invoca destule, dar nu folosesc decât la aprofundarea cunoaşterii de sine. Sunt capabil a diferenţia minciuna de sinceritatea naivă, fariseismul de caracter, poetul de un suflet ratat, diletantismul de valoare, femeia uşoară de metresă, prostia de cultură şi cultura de inteligenţă. Toate acestea m-au condamnat la singurătate potolindu-mi setea de cunoaştere, uneori chiar înecându-mă. Indiferent de cate cunoştinţe sau lipsuri deţin, acestea nu mă diferenţiază de semeni. Sunt supus aceloraşi erori, am parte de aceleaşi eşecuri sau împliniri de moment. Nu sunt capabil să aparţin în vreun fel istoriei umanităţii şi nici să o influenţez în alt fel. Acumulările sunt enorme la toate nivelurile, dar cu toate acestea simt că ştiu mult prea puţin despre viaţă, semeni, trăire, despre complexitatea umanităţii. Întotdeauna am ştiut să câştig timp, dar nu am avut ştiinţa de a-l folosi cu trebuinţă. Cert este că timp mai este. Destul sau puţin nu-mi este total la îndemână a decide cât. Voi profita de tot acest timp rămas măcar pentru a păstra puţinul pe care îl ştiu ...