Ploaia

Se rup în cer frânturi de vise
ce cad în mine
şi mă ard!
Ascund cuvintele ucise...
Să te mai am!?
Ar fi hazard!

Mă las atins de ploaia rece
să pot să plâng,
să fiu iertat,
uitarea doar mai poate şterge
ce mi-ai lăsat,
ce am păstrat.

De frunza udă
te alintă
în noaptea-n care vei ceda,
să-ţi aminteşti lacrima frântă
din palma ta.
Mă vei ierta!