Pasiunilor mele josnice li s-au urât de mine. La acest moment mă încearcă acele trăiri specifice hedonismului. Sunt muritor, astfel îmi arog dreptul infailibil de a mă păstra în eroare, nepăsându-mi de durerea semenilor sau pedeapsa divină. Nu îmi este la îndemână scoaterea ghimpilor din suflet decât prin înlocuirea unui păcat cu un altul. Sunt un colecţionar învenerat al păcatelor, readucându-le în motivarea acţiunilor mele, mai intens cu fiecare ocazie ivită.
Faptul că am de unde alege mă nefericeşte. Voi proceda ca de fiecare dată când sunt nehotărât, astfel încât voi lăsa instinctul să primeze dinaintea raţiunii. Afectului îi las rutina nenorocirii, fiind singurul echilibru recomandat prezentului. Ceea ce iasă din mine acum nu poate provoca răul din semeni, eventual două, trei zvârcoliri anemice în abisurile lor. Nu există timp pentru drame. Există timp pentru nimicnicie, rutina supravieţuirii, cerşetoria în biserici, mistuirea fiinţei în păcat. Drama individuală este capitală şi unică. În fapt, doar dramele ne fac pasionali. Până şi a iubi este o dramă, nefiind capabili să păstrăm pură sau vie această trăire, să-i evităm finalitatea. O definiţie simplă a umanităţii ar fi inconsecvenţa. Nu deţin nici un cunoscut care să-şi ducă la capăt iubirea şi viaţa, sau a-şi păstra demnitatea dinaintea morţii. Gândul de fi un nebun frumos mă-nfioară de plăcere. A fi în permanenta prostaţie mi-ar permite a privi omul fără a încerca a-l mai înţelege sau a-i împărtăşi iubirea. Ce linişte mi-ar fi, cu mila lui cu tot …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu