Sunt lucruri pe care le aflăm despre noi doar
iubind. Abandonul ființei în sentimentul dăruirii necondiționate este identic
zborului icarian, iar drama ratării iubirii mi-e totuna prăbușirii lui. Să
iubești cu forța și indolența soarelui este tot ceea ce nu știa Icar și tot
ceea ce pot afla despre moarte și neîntemeiata frică dinaintea ei, cei ce s-au
născut norocoși iubind astfel. Voluptatea, erosul și tremurul cărnii se adună
de-a valma în noi atât de puternic încât însuși Dumnezeu se caută de rațiunea
creației. Iubind amestecăm fericirile cu nefericirile, ura cu adorarea și albul
cu negrul precum întunericul cu lumina. Când ziua e noapte și noaptea e zi, ne-am
înscris pe drumul pierzaniei. Și Doamne, cât e de bine pe acest drum!
Se-amestecă cuvintele în destinele gândite de tine și-n altare se aud jurăminte
de iubire cu o sinceritate intensă similară disperării deznădăjduiților din
sanatorii. Mai degrabă îmi reproșez mie faptul că îmi doresc a iubi și a fi
iubit astfel, decât Ție nefericirea și depravarea ăstei lumi. Nu Tu ești
vinovat că suntem atât de lacomi și că ne devorăm cu nesățietate iubirile. Ne
poate acuza cineva pentru faptul că nu păstrăm puțină iubire și pentru un
relativ mâine, când zilnic ard de mii de ori până la cenușă, iar un sărut de al
ei mă reîntregește astfel încât să o iau din nou și din nou de la capăt? Eu
trăiesc și scriu, scriu și trăiesc ca atare, în timp ce Tu ca să primești
aceeași iubire faci din pustnici sfinți. Când nu voi mai fi nu-mi rămâne decât
a te iubi pe Tine. Rogu-te, până atunci lasă-mă să iubesc cu pasiunea
păcătosului care nu știe diferența dintre întuneric și lumină ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu