Obsesia unui simplu idiot

Peste cunoscutele mele zvârcoliri și dileme se suprapun câteva obsesii. Nu sunt obsesiile obișnuite: avuție, carieră, fericire, iubire (a fi sau a dărui), celebritate ori sănătate. Voi face referire la una singură. Inutilitate. Real, nu este doar o obsesie ci și o temere.

Nu mă dau în vânt după navetismul vieții. Nu sunt nici adeptul ”ca să nu treci inutil prin viață sădește măcar un pom”, mai degrabă mă conduc existențial după principiul ”sădește un suflet”. Doresc să fiu foarte clar perceput; nu mă erijez în deținătorul adevărului absolut și nici în salvatorul de suflete. Nu sunt imun la morțile afective neanunțate, dar nici nu vărs lacrimi pentru ele. Consider că fiecare dintre noi are datorii morale față de sine și apoi față de restul. A fi educat și a avea bun simț nu este interesul celorlalți ci al tău, personal. 

Nu am făcut niciodată diferența între un străin și vreo bună cunoștință sau prieten (ce cuvânt mare) când a fost nevoie de ajutor. Implicarea mea a fost totală când nevoia mi-a împins semenii la disperare, iar pentru orice demers am întreprins nu avut vreodată așteptări, nici măcar un simplu mulțumesc. Am considerat că omul aplează la mine doar atunci când are o nevoie, o durere, o dramă existențială majoră, mai ales când era vorba de necunoscuți. Există foarte mulți care pot certifica cele scrise aici de mine, dar cred că ar fi mizerabil să mi se ceară a aduce dovezi. Am învățat de timpuriu, chiar dacă m-a costat și ceva bucăți de suflet, că omul trebuie ajutat atunci când are nevoie pentru că mai târziu este inutil.

Nu mi-e în gând să fiu patetic sau ridicol, sunt destui care reușesc fără nici un efort. Doresc să le mulțumesc pentru existență; mă scutesc pe mine pentru împărtășirea unor astfel de experiențe. Mi-aș dori să știu, să simt, să văd bucuria sau măcar liniștea unui dialog în vocea sau privirea interlocutorilor mei. Mi-ar place să știu că ceea ce este bun și frumos de naiv să răzbată în interiorul vostru chiar și în momentele în care sunt grobian sau complicat. Pentru mine contează doar ca în destinele pe care le-am petrecut, puntea pe care am construit-o peste acele abisuri să fie veșnică și utilă în momentele voastre de cumpănă. Restul este filozofie și povești despre viață.

Reverență vouă! ...