duminică, 15 decembrie 2013

M-aș odihni pentru un minut într-un suflet primitor


Tânjesc după un suflet primitor, care nu trebuie să mă înțeleagă, doar să îmi asculte bătăile inimii. Între două bătăi mereu va afla stări, cuvinte nespuse, refugii, secrete, dezamăgiri și uneori bucuriile mărunte; sunt rămășițele unor împliniri. Când inima mea vorbește, rațiunea capătă paloarea unei muțenii paralitice. În timpul odihnei mele voi fi atent și tandru. Nu voi ispiti acel suflet, nici nu-l voi încărca cu erotism sau cu păcate. Nu-l voi împovăra cu pasiunea recunoștinței, căci până la adicție mai este un pas. Niciodată nu am știut ce înseamnă a fi puținul, iar prea multul mi-a fost prea mult și mie. Nu am nici un drept asupra lumii, iar dreptul asupra mea l-am pierdut de când am devenit cenușă împrăștiată-n izvoare. Mă readun în fiecare ocean interior al unei inimi dispusă să-și sincronizeze bătăile cu cele ale inimii mele. Când acea inimă se va opri sunt dispus să preiau acea singurătate complicată și din nou să devin cenușă. Nici o suferință nu se pierde, doar se simplifică, pentru că fiecare suflet ce m-a găzduit o vreme, după ce s-a ridicat la cer pentru împăcare s-a reîntors în mine prin lacrimile îngerilor trimiși să ude pustiul. În mine nu zace un cimitir de gânduri și chipuri; sunt precum un sanatoriu în care zac crâmpeie de suflete uitate-n suferințe atemporale. Se întâmplă să mai obosesc și atunci mă caut de odihnă într-un suflet primitor. Promit să-l iubesc pe măsura mărinimiei lui, a sufletului și niciodată mai mult decât îi va fi de trebuință ...

Un comentariu: