duminică, 22 decembrie 2013

Regretul de a fi (VI)


Nimeni nu mai înțelege nimic din ceea ce am devenit! Mi se relevã prin vorbe, cã sunt inutil, cã mã vând prin taverne, cã boicotez iubirea, cã sfidez capitularea celor ce iubesc neconditionat, cã aș convoca demonii din semeni, cã distrug argumentele din umbra cultului personalitãții, cã ironizez pasiunea pentru viațã!

Agonia mi-e aliatã și rațiunile existențiale îmi sunt dușman. Blasfemie este numele meu, la adresa rutinei din cotidian. Percepte creștine imi urlã pãgân în timpane, cicã holocaustul nu mi-ar fi strãin, cruciadele mã fac mai vinovat decât Iuda, cãderea Troiei mi se reproșeazã, din cauza iubirii ce am purtat-o Elenei.

Nimic nu este mai strãin de mine. Sunt trist cã sunt contemporan ăstei lumi, cã mi se refuzã dreptul la dispreț în tot ce emanã mediocritate. Mã voi întoarce cu fața spre lume și dacã cuvântul nu va ucide, îi va râmne doar simularea accepțiunii unui alt renascentism universal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu