luni, 9 decembrie 2013

Post-comă (II)/Femeia prin muzică


 O femeie poate fi frumoasă când afli în ea o partitură muzicală care o definește. Cum uiți interpretarea ăstei partituri când viața ta este numai o muzică?
Dați-mi un trup de femeie întruchipat într-o partitură și voi demonstra abilitățile unui dirijor desăvârșit. Îmi este egal că locuiește într-un bordel sau într-o mănăstire. Formele lor sunt aceleași și dacă m-aș apleca mai atent asupra contururilor, liniilor și curbelor pot spune că diferența este doar de estetică. Voluptatea lor depinde doar de dependeța sexualității partenerului de joacă al momentului. Se dăruiesc cu totul doar atunci când iubesc naiv, restul aparține poftelor trupești și calităților descoperite în compatibilitatea carnală. Prin sexualitate femeia nu-și dorește decât dominația. Când pasiunea carnală depășește rațiunea unei voluptăți, întoarcerea în sine va trezi nostalgia; termenele comparative dispar fiind substituite de iluziile afectului, făcând loc reflexului tandrețe. Sexualitatea femeii o regăsesc perfect în Beethoven; pornește de la Sonata lunii urcând pâna la furtuna Simfoniei a Va, în timp ce a noastră nu va depăși niciodată Corul Robilor lui Verdi. Demult mi-am asumat nedepășirea stadiului sclav, dar voi știi întotdeauna să-mi aleg stăpâna. Doar ea va fi cea care reușește să mă facă a uita de tot, inclusiv de căderile mele metafizice, doar ea îmi va seduce, în acele momente ale nebuniilor trupești, abstractul  ...       
Dați-mi sufletul unei femei; interpretarea mea va parodia înspre tristețe adevărata ei sonoritate.  Jindul unei femei după tandrețe este splendidul preludiu al unei mari iubiri ce numai femeia o poate purta, al cedării definitive. Nu există bărbat care să rabde o astfel de iubire, nici să o înțeleagă. Lașitatea noastră este răspunsul unei astfel de dăruiri; totodată este o crudă reprimare dinaintea singurei invazii pe care și-o va permite vreodată o femeie. Iluzia fericirii eterne se sfarmă și ele se vor limita ulterior la jocurile seducției. Vom primi doar atât cât consideră ele că merităm. Ele pot iubi într-un singur moment cât pentru o viață. Iubirea unei femei o regăsesc în toate cele patru Anotimpuri Vivaldiene; este sublimul complet și complex. Fuga noastră este demnă de Götterdämmerung („Amurgul zeilor") lui Wagner, cartea poștală perfectă trimisă din “raiul” păcătoșilor. Cum aș putea altfel explica violența primitivă, singurul răspunsul de care suntem capabili dinapoia invaziei? Vrem să fim asediați, ulterior cuceriți, pentru ca în finalul love story-ului să fim prinși evadând ...
          Trăindu-le din plin pe toate și iubindu-le în felul meu, mai pot adăuga: Dați-mi rațiunea existențială a unei femei și tot ce am învățat despre muzică se va dovedi inutil”..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu