luni, 30 decembrie 2013

Când destinul îți va deschide o ușă, niciodată să nu intri cu spatele


Privindu-se în oglindă, nu mai era sigur de nimic. Dar știa că se hotărâse. Priveghiul gândurilor îl determinau să nu dea înapoi de la ce hotărâse. Și mai presus de asta, să nu dea înapoi de la nimic. Se întorsese în cameră, și alese din garderobă exact ceea ce îi era necesar. Restul rămânea proprietarului laolaltă cu trecutul lui. Îi va lăsa un bilet, în care va specifica cu titlu "testamentar" totul. Banii datorați vor rămâne pe masă iar cheile în poștă. Se îmbrăcase în haine complet noi. Era o provocare. Un alt început. Al câtelea oare? Mai conta? În mod normal ar fi trebuit să conteze, pentru că identificase deja-vu-ul. Era foarte puternic și suficient de ambițios încât să provoace al III-lea război mondial, dacă considera el că este necesar. Dar lui nu-i plăceau războaiele. Numai strategiile lor. Le aplica în luptele personale. Își chemă un taxi. Aruncă o ultimă privire, fără regrete, doar cu puțin dispreț la adresa trecutului. Avea pe umăr o geantă mică de voiaj, curajul și riscurile zilei de mâine în minte și ironia deciziilor lui, în privire. Lăsă cheile în poșta și ieși din bloc. În blocul din fața, vecina de la patru ieșise ca de obicei pe balcon, topless, să facă plajă. Zâmbi. Îi cunoștea trupul. Se avuseseră cândva reciproc, până când ea renunțase. Motivul? Ea iubea monogamia, el nu credea în unicitate și rebel cum se autodefinise, nu credea în rezistența în timp a relațiilor. Iubise fiecare femeie care îi mângâiase părul, fiecare femeie care îl primise la ea, fiecare femeie care i se dăruise. El rămăsese numai cu amintirile, ele prețuiau în tăcere ceea ce el refuza cu încăpățânare să recunoască. Implicarea lui, care era mai adâncă cu fiecare alt început. El mințea de fiecare dată și ele știau asta. Era unul din motivele pentru care nu rămăsese prins într-o relație. Se urcă în taxi și dădu comanda, "la gară". Acolo îl așteptau șinele dilatate, îndreptate către destinații improvizate, vagoanele cu poveștile lor vesele și triste deopotrivă și locomotivele care erau mânuite de mecanici mereu plecați și încruntați de incertitudinea adulterelor neînfăptuite de soțiile rămase acasă. Era excitat la maxim, gândind la următoarea haltă, aleasă de prima sosire a unui accelerat. Se va urca și se va opri la capăt de linie. Sau poate unde îi va place gara. Nu mai conta nimic, decât că pleacă. Își remodela destinul, acceptă aventurierul din el. Nici bilet nu-și luase. Se așezase pe o bancă de pe peronul gării și începu să urmărescă fiecare curbă din trupurile feminine aflate în aceeași locație. Se surprinsese râzând la gândul că dacă va coborî din primul tren care sosea, vreo splendidă făptură, să nu facă cale întoarsă pentru a-i redefini și ei destinul. Era plin de patos. Numai cei care nu-l cunoscuseră nu știau asta. Dar mai ales ele, aflau în cele din urmă. Dar, mult prea târziu.


Se auzi un șuierat. Intrase pe linia doi, un accelerat. Nu scria destinația pe nici un vagon. Fără conotație, pentru de la geamul unui compartiment, doi ochi negrii îl fixau. Zâmbi acelor ochi, care răspunseră printr-o arcuire a sprâncenelor, în semn de nemulțumire; cel mai probabil era nemulțumirea că aceeași privire aruncată o trădase. Se urcă în vagonul cu pricina și se îndreptă spre compartimentul cu potențial. Era plin de forță, de dorință. Era în fața unui alt început. A unui alt eșec. Dar numai el știa asta. Se acceptase de mult, dar se reconfirmase iluzia că el își alege destinul. Deschise ușa compartimentului, intră, iar afară era numai umbra trecutului. De aici se reia deja-vu-ul, pentru că niciodată într-o nouă provocare nu se intră mergând cu spatele. El considera că nostalgiile sunt utile doar când ni le permitem. Destinul lui, primea o nouă identitate interferând cu ce se găsea pe traseul pe care i-l alesese teama de a-și declara sentimentele. Avea în față, pribegia. Și singurătatea. Destinația Eros! ...  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu