sâmbătă, 21 decembrie 2013

Cum se trăiește o decepție!


           În primul rând cu bucurie. Susțin afirmația anterioară pornind de la premisa că orice decepție survine în urma unei reușite, categoric în plan personal. Indiferent de natura reușitei sau domeniul în care se activează, în primul rând se va manifesta bucuria vieții. Uneori ne hrănim spiritul și afectul și cu lucruri mărunte; în consecință intensitatea bucuriei va denota și intensitatea decepției.
          De ce decepție, dacă avem reușite? E simplu, pentru că nimic nu este creat să dureze. Nici măcar munții! Stă în natura umană să-și ridice false altare în urma unor reușite personale. Trebuie să acceptăm că și plictiseala și saturația este una dintre apucăturile omenești. Odată ajunși în vârful piramidei nu mai avem unde urca; am reușit dar la orizont deloc pământ; nu este natural să începem coborâșul? Și dacă reușim să ne menținem în vârf, fiind singuri, ne lovește plictiseala. Avem nevoie de noi provocări. Atunci de ce nu privim astfel decepțiile?
   Decretez! Decepția conform dicționarului otrocolian: premisa unui nou început, a unei noi provocări.
           Am un sfat pentru cine își dorește ceva etern: construiți sub auspiciul unicității; creați ceva nemaiîntâlnit și apoi înscenați-vă moartea. Să vedeți atunci decepție, realizând că orice sacrificiu este inutil. Merită oare? O altă variantă: alegeți martiriul sau deveniți poeți. Indiferent cât de ratați veți deveni, se va găsi mereu cineva să vă citească și culmea, să vă aprecieze! 
        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu