luni, 16 decembrie 2013

Despre relativul mâine


Cei care privesc cu sau fără speranță spre un ravisant mâine sunt doar navetiști prin viață. Ce-mi este de trebuință un mâine, când încă există azi? Să ratez o trăire, o iubire ipotetică, o dramă sau un succes, sau împlinirea unui viciu pentru că pot face același lucru în acel mâineeste însăși refuzul vieții. Urăsc deja-vu-uriile, deși viața asta nu este altceva decât repetiția searbădă a unor trăiri. Emanciparea este o minciună prin care ne motivăm acțiunile. Sunt semeni pentru care viața înseamnă un slalom printre adevăruri. Pentru ei mâine înseamnă evadarea din rațiune și plasarea ființei într-un real de conveniență. Cineva le va spune că orice minciună a fost cândva un adevăr și acesta este motivul pentru care minciuna nu este decât șansa unui scăpări temporare.
Să-ți gândești mâinele pentru a fi pozitiv este o tâmpenie. Oamenii nu mai au timp nici pentru ei, dar s-au inventat sute și mii de citate, versete și cărți care să ne manipuleze rațiunea înspre acel pozitiv existențial. Fiți liniștiți; nu mai există psihiatrii integrii, sunt doar suma controlată medicamentos a durerilor celor care au avut o poveste de spus. Psihologii sunt mai preocupați de propria lor persoană decât de binele public; dacă ar fi sinceri cu ei sau măcar și-ar asculta sinele atunci s-ar iniția în adevăr. Onestitatea și franchețea prin eleganța exprimării sunt singura utilitate omului. Nici un adevăr nu va dărâma o rațiune, o va completa.
Gândiți-vă la nopțile vii în care inclusiv voi v-ați părăsit. Sunt dureri care ne țin în viață doar prin spirit. Să te ridici din pat dimineața, după o noapte albă, să nu te recunoști în oglindă și ființa să vibreze a luptă, a sânge și răzbunare. Este doar o etapă, o continuare a acelui azi în care am intrat gândind, suferind și lăcrimând amar. Este o etapă care ne va readuce respectul față de sine și ne învață să ne prețuim mai mult. Nimeni nu va face asta mai mult decât o facem noi. In jur avem ulii, hiene și adevăruri nespuse. Bon voyage prin viață, dragilor! ...      

2 comentarii:

  1. Am invatat sa traim fragmentat. Regretam ce a fost, speram la ce va fi si
    foarte, foarte rar, timp de cateva suflari traim in prezent. E obositor, slalomul asta, ne instrainam de noi insine, iar apoi ne plangem ca nu mai stim cine suntem.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ana ...
    dacă realizăm că nu mai știm cine suntem nu este chiar totul pierdut; îl putem considera chiar un punct de pornire pentru un altceva. nimic nu este imposibil, însă totul ține de implicare. nu am speranțe pentru altceva, dar am încredere totală în mine, tocmai de aici și lipsa dezamăgirilor. în plus ... știu cam totul despre semeni, în general.
    Reverență

    RăspundețiȘtergere