E noapte; încep a scrie ... Este 4.06, ora la care "debutez" în demenţa penultimei zile de abstinenţă. Pentru ce să absorb această abstineţă? Unde eşti tu Divinule acum? Cezi că te hodienşti în mine acum, mai de cu seamă în ceilalţi? Orice dorinţă a ta acum poate fi iluzie, aceeaşi iluzie cu care noi, cei care zăbovim în speranţă, trăim pentru ziua de azi. Mâine există doar pentru tine. Nu mă dezic de ceea ce Eşti, mă dezic doar de iluzia speranţei. Mi-aş fi dorit ca vulturii să-ţi fie asemeni doar în zborul deasupra lumii, când privesc umanitatea şi restul creaţiei Tale, nu în cel al devorării stârvurilor. Îţi mărturisesc că eu aş pedepsi umanitatea mult mai ecumenic decât o faci Tu; nu aş tolera liberul arbitru, l-aş osândi la deja-vu! Dacă Te-ai iubi măcar cât îmi reuşeşte mie, ai renunţa la indolenţa Ta vis-a-vis de ceea ce ai creat. Fiece clopot sună în taina vreunei mântuiri, nu-mi apare decât a solfegiul unei blasfemii îndurate. Sunt singur în ăste zbateri şi îmi este soiul unei crucificări fără noimă. Mă caut de orice eşti, dar îţi încredinţez un secret: mă caut de ceea ce nu m-ai convins "a fi"! Cu toate ăste îţi spun că Tu poţi fi singura speranţă din cutia Pandorei, ceea ce nu a fost cu adevărat dezvăluit lumii. Timpul lumii nu bate pentru noi, căci suntem nimic, bate doar pentru Tine! ... Acum voi rosti o blasfemie asumată: dă-mi mie orice păcat pe care nu şi-l asumă umanitatea! Dă-mi mie şi păcatele pe care Tu ţi le-ai refuzat! ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu