Ce fost-a freamăt devenit-a o
melancolie surdă lipsită de savoarea amărăciunii unui zâmbet. Dacă înaintea
păstram pudoarea gândurilor care îți erau îndreptar, prezentul se complace
într-un descânt al uitării. Totul se întâmplă fără nici un efort. Timpul se
dilată spre un altceva uniform, un soi de liniște autistă, fără compasiuni sau
aspirații. Ne-am așezat într-o ierahie valorică fără utilitate. Sunt completat
de articulațiile ăstei lumi, modul în care destine se prefac în cenușa unei
provocări. Plec din abisul închipuit pentru noi, acel noi deloc afectiv dar
plin de pasiunea cuvântului. Las în urma chimia dialogului viu și mă păstrez la
fel de viu în organismul unui monolog rezervat eternității personale, locul în
care se-ntâmplă dorinți, rostiri și faceri ...
Devenit-am o iarnă plină de
muguri ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu