Mă întreb cât voi
mai rezista în acest delirium, cât voi mai continua a trăi și scrie astfel?
Sursa de inspirație în cazul meu va dăinui cât voi fi contemporan ăstei lumi;
în consecință nu-mi lipsește energia creației, mai ales a trăirii. Mi se
întâmplă de saturație și rațiunea îmi dă zvon despre revenirea la nerv a
afectului. Orișicât aș sângera și orișicâți donatori vor fi generoși îmi este
de repulsie resemnarea universală. Să trăiești în neștiința și adormirea
semenilor, să treci zilnic pe alei marcate de sleire și neputință, să citești
chipuri încărcate de morga eșecului, să-ți lipsească zâmbetul cosmosului.
În contextul Universului
nu contăm, dar mai multe gânduri îndreptate spre porțile cerului ar fi un semn
de apocalipsă. Nu am nici un război cu semenii, pentru că dincolo de aparența
socializării pentru mine nu mai pot exista surprize; nici nimicul nu mă mai surprinde
ori impresionează. Aleg un război inutil cu Divinitatea doar pentru a-mi păstra
viu spiritul. Fără ființialitate aș fi doar un oarecare donator de sânge și
organe; cel mai probabil și refuzul ar fi cel indicat, căci cui i-ar fi de
trebuință o inimă care pulsează sângele în partea întunecată a cosmosului, partea
lipsită de vrere și viață?!
Dă-mi
Doamne puterea propriei suportabilități, iar pentru semeni păstrează tot ceea
ce ți-am refuzat ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu