Evanescență ... dacă mi-ar fi în ăst fel existența, mi-ar
fi de mulțumire a ceea ce sunt. Mereu mi-am purtat decepțiile cu demnitatea
unui bastard încoronat. Ceea ce primisem ca și candoare s-a regăsit în fiece
iluzie neîmplinită. Dezideratul a fost răspunsul fiecei iluzii încercate. Amarul
gutuilor mi-au stat dinaintea poftelor vieții și atunci m-am decis să-i port
mirosul. Știam încă din vremea deciziei despre ce va urma și cum îmi va fi în
acel alcov mânjit de inimile însângerate pe care le părăsisem. M-am bucurat de vulgaritatea fericirilor
mărunte și finite, din nevoia așezării unui zâmbet pe chipul nedefinit al umbrei.
Mi-a fost de pustiul, fierbințeala și răceala deșertului și toate ăste le-am
cerut pentru a fi un tot. Apoi m-am uitat lunatic spre cer trimițând săruturi
sorei mele, luna. Am sperat ca în obscura lumină să aflu ruinele unei credințe
infinite, să mă pot procopsi cu iertare pentru neputința de a iubi în
suficiența ființei. Mă arunc orbește în deschizătura oricărei ființe care mă
petrece și mă caut de mine.
Sunt restul pe care femeia îl
primește când sfârșește prin a–și dori iubirea,în orice formă a ei ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu