Doar în a le-nțelege este
îndeajuns voluptății. Trăiesc în însele mai profund decât în oricare altele
deferite ăstei lumi. În bărbăția noastră suntem pasagerii vieții lor, dară pentru
ele suntem totul acelor momente. Izvorâm din iluzia cărnii lor, deprindem aroma cu efect afrodisiac, devenim celulă sangvină și sfârșim în rădăcina nefericirii lor.
Dacă ar dura viața cât o noapte,
nefericirea nu ar mai avea context și nici explicație. Am iubi-o desăvârșit și
complex și-n noi s-ar stinge conceptele minciunii, trădării, umilinței. Botezați
în vremea Erosului ne-am dezice de umbre și slăbiciunea cărnii; învăluiți în
mătase ne-am bucura de atingerea tandrețurilor lor.
Cum ar fi femeia dacă s-ar
simți doar iubită și-mplinită, fără amenințarea unei tristeți, ori prezumția
unei părăsiri? Să-i dăm Evei certitudinea iubirii veșnice, măcar în viața cât o
noapte și la sânul ei vom bea nectar; este singura noastră șansă de a cunoaște
Edenul.
Tristețea mea nu are margini,
căci viața ne refuză veșnicia unei singure nopți ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu