Eliberarea din chingile sociale
aparținând simplei existențe permite o detașare reală, dincolo de evadarea în
metafizic. Din înaltul ăstei desprinderi toate paradigmele prin care se
continuă desăvârșirea umanității îmi par jocurile sociale cu finalitatea unei
deznădejdi definitive. Vanitatea, păcatul preferat al umanității, erupe și
răbufnirile personale nu vor depăși sfera aferentă spațiului în care ne
suportăm reciproc. Atunci unde-i justificarea râvnei cu care s-a petrecut
resemnarea și crucificarea? Simțim tristețea doar pentru că prin ea avem dovada
viului care ne străbate. Încercarea multor tristeți m-a redus la anomalia care
am devenit. Astă anomalie se manifestă doar sufletește și îi este de trebuință
doar cele petrecute în încetineala parcurgerii destinului. În lungimea măsurată a pasului vieții orice
mâhnire se stinge în pasiunea vindecării. Iubesc încet și cert, precum mi-e pasul
spre destinația pregătită în destin ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu