marți, 18 martie 2014

Să-mi fie de viciu și semeni


În vicii mi-am descoperit plăcerile vieții și tot într-însele m-am descoperit în amăgirea redevenirii. Ar trebui să-mi fie mai degrabă de recunoștință uzitarea de ele, fiindcă printr-însele m-am cunoscut pe sine și am aflat despre lume. Însă nu! Conștiinței mele îi arde de sfadă și de curățire sangvină. Nu văd rostul ăstei sfădiri. I-ar fi Divinului mai de laudă și bucurie o îndreptare a mea?
Sunt oameni născuți pentru a fi deferiți negurii promisei eternități și semeni proscriși paradisului. Cei din urmă suportă iadul pământesc și-n spirit se țin în aproapele unei ruine altar. Nu afli în ei nici urmă de furie; sunt hrană pentru identitatea resemnării universale. Un abandon inutil dinaintea celor ce sunt așezați în rațiune, un soi de sfinți pentru cei aflați în declin ori derivă. Îmi sunt mai dragi decât îmi este viciul în orice formă a lui, căci în acea taină ascunsă a atingerii stării asediu, asceză, regăsesc o lipsă de pudoare cerească specifică doar heruvimilor miruiți bahic în lauda Lui.
Proscrișii infernului îl trăiesc în complexitatea de aici, între râuri și munți, în ideea neștiută a unei inițieri. Păcatele se împlinesc în ciclicitatea ființială; cât despre ispășirea păcatului, totu-i tăcere și reproș tăcut. Plăcerea din păcate se caută și cere de alte plăceri, precum o gelozie inutilă purtată morții care-ți va ceda oricum, cândva, la timpul hotărât de soartă. Mi-e drag Divinul pentru că știe ierta; la fel de dragi îmi sunt semenii pentru că știu păcătui ...  

3 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc
    mi-a facut bine sa te citesc

    RăspundețiȘtergere
  3. La rându-mi ofer mulțumire pentru trecere, lectură și gândul frumos.

    RăspundețiȘtergere