La mormântul lui Arsenie Boca se poartă orice ...

(sursa s-a precizat singură în imagine)

        Prima dată am fost la Prislop acum doi ani. Liniște multă și mai mult decât liniștea s-a întâmplat doar ruga. Nu din parte-mi, pentru că unul ca mine nu se poate defini, sper eu încă, prin religie. Nici măcar nu-mi pot defini creștinismul, pentru că efectiv sunt depășit în astfel de momente. La mănăstirea Bârsana, când am vizitat-o prima dată acum șapte ani, nici nu am reușit să intru. Am plâns ca un copil tâmpit fără să-mi explic motivul, fără a mi se mișca un mușchi pe față. Am stat ore întregi în fața mănăstirii și eram acaparat de acea liniște albă a iernii. Aveam impresia că sunt singura vietate de prin acele locuri. Viața era trădată doar de fumegândele coșuri de fum aparținând caselor din comună. După un an am revenit acolo și .... nimic. Acum doi ani plecasem cu mari expectații la Prislop; auzisem multe și citisem multe. Nu-mi doream nimic spectaculos, de fapt nu-mi doream nimic și totuși am primit liniște și niscavai gânduri frământătoare vis-a-vis de ceea ce sunt și simt în raportul meu cu Divinul. Dară, să revin. Rugă multă am găsit în persoana celor care se adunaseră în jurul mormântului Sfântului Ardealului. M-a surprins în mod plăcut faptul că am regăsit credința în prezența câtorva zeci de tineri, așezați dimprejurului mormântului; cel mai probabil se aflau acolo în căutarea unui răspuns pentru zvârcolirile lor adolescentine. Mi-a plăcut smerenia lor, nevoia lor de echilibru. În mine urla atunci nevoia unui concret! Nici acum nu s-a schimbat mare lucru, deși au trecut peste mine doi ani ...

         Am revenit aici la Prislop, dar de această dată fără nici un soi de așteptare. Încă de la plecare mi-am spus: ”dacă este să ți se întâmple vreo revelație, atunci așa va fi!”. Foaie verde! Vina-mi aparține în exclusivitate, pentru că am renunțat la detașarea cu care m-am cadorisit în ultima vreme și m-am lăsat biciuit de zăludenia semenilor. În drumul spre Prislop am întâlnit zeci de autoturisme care coborau de la mănăstire și câteva autocare. Intrasem în gardă, în sensul în care mă așteptam la o mare de oameni, ceea ce s-a dovedit a nu fi deloc departe de adevăr. Pentru că știam că fumatul este interzis și la fel este și fotografiatul, tot ceea ce era interzis a rămas în mașină. Când am intrat am avut prima ”revelație”. În fața mea, se grăbeau spre intrare, un grup de cinci tineri posesori ai unei adolescențe întârziate. Trei domnițe care aveau undeva în jurul la 30 de ani, pe cât de aspectuoase pe atât de uzate, și-au proptit nurii în față-mi și agățate la brațul unor juni bătriori cu probleme și ceva mai mult bănet decât normalitatea, alergau cu obișnuitele ghivece de flori spre mormântul părintelui Boca. Atunci am devenit atent la semeni. Ținute pestrițe, pantaloni mulați, sâni sugrumați în decolteuri mai mult sa mai puțin generoase mi-au furat toată dispoziția. Începusem să devin iritat și să am regretul acestei evadări din Cluj. În regulă! Am înțeles că era sărbătoare, adică era ziua sfântului Ioan Gură de Aur, un călugăr duhovnic care s-a stabilit într-o grotă în stâncă în imediata apropiere a cimitirului mănăstirii, iar a doua zi (Duminică 14 septembrie) se sărbătorea și hramul bisericii, ”Înălțarea Sf. Cruci”, dar totuși ... dacă ați venit cu miile la sărbătoare, nu v-ați gândit la decența unui strai? Să nu fiu malițios, totuși. ”Prințesele” nu erau singurele din regatul liniștii, mai aveau ceva concurență, dar în raport cu smerenia generală erau în dezavantaj evident. Știu, sau ... îmi amintesc că primii intrați în rai alături de Isus au fost o fostă curvă și un tâlhar, dar porțile raiului se deschid în mod egal pentru toți. Nu știu de ce am impresia că smeriții și umilii au cărarea mai ușoară.

         Ajung în zona cimitirului. Ferească sfântul! ... oricare ar fi el, de ce coadă am găsit acolo. Era deja trecut de ora 15, așa că am înțeles că am fost totuși norocoși că nu erau mai mult de 500 de persoane în rând. Culoarul din gărdulețul format din grilajele Jandarmeriei române era suficient de larg încât să nu fiu foarte înghesuit. Pentru că fiică-mea nu avea răbdare, am părăsit rândul și ne-am îndreptat pe exteriorul cărării către mormânt. Dincolo de aleea naturală care trecea pe lângă cimitir, am găsit cu mare ușurință un loc de popas, un loc perfect de unde am putut admira spectacolul lumii. La ieșirea din rând, o călugăriță dirija circulația puhoiului uman, rând pe rând câte un personaj îngrijorat de soarta lui/ei, parcurgând ultimii doi-trei metri care-l despărțeau de cruce. Urma un ritual perfect natural: omul se închina, punea mâna pe crucea de lemn, apoi săruta crucea și se închina. Și ruga?! ”Unde se roagă omul? Pentru Bunul Dumnezeu!”, mă întrebam eu, siderat de automatismele procesiunii-turmă. Ulterior, am primit câteva explicații, însă cunoscându-mă, cred că ați realizat și voi că frizau ridicolul. Oameni buni, când mergi la mormântul unui sfânt precum părintele Arsenie Boca, nu te duci să ceri, te duci să oferi! Sau mă rog, cere dacă asta îți este nevoia, dar ia-ți timp pentru conversația cu el, sau cu Dumnezeu! Mi-a fost îndeajuns ce-am văzut. Pe mine nu m-a deranjat sau jignit nimeni, dar smerenia și credința, în ăst popor, se confundă încă cu slăbiciunea și neputința ...

         Da! Să nu uit! Apreciez că au fost mutați micii comercianți de suveniruri, cărți biblice, bere și mici la aproximativ un kilometru de intrarea în mănăstire, dar mai am un mare amendament. La toate corturile se comercializau chinezisme și turcisme laolată  cu cărți cu și despre Arsenie Boca, cu acatiste, cu dulciuri făcute în casă, cu tot soiuri de brelocuri și icoane cu părintele Boca ... Măi oameni buni, ați înnebunit? Cum mizeria ei de mamă denaturată, oricine are voie să vândă orice, oricum și nesemnificativ ca și condiție? Cărțile bisericești nu ar trebui vândute de prelați ori călugări? Sunt convins că mai bine de 80% dintre cei care făceau acolo comerț nu citiseră nimic din ceea ce comercializau, pentru că erau cel mult analfabeți. Da, da! Am spus ”cel mult”! Când voi mai vizita o mănăstire, indiferent care va fi aceasta, o voi face numai în cursul săptămânii. Mă duc să dau gând bun și urare de bine Dumnezeului, nicidecum să dau binețe indiferenței și superficialității! ...

         Nu am făcut nici o poză la fața locului, în consecință voi împrumuta una de pe internet și voi specifica sursa. Voi încerca să scriu o poemă despre sfântul părinte Arsenie. Sper să mă ajute inspirația, cumva, cândva! Mulțumesc ...