De-a valma
mi-s toate. Nu mă regăsesc absolut deloc în vâltoarea nepotolită a lucrurilor. Prea
multă agitație în juru-mi; totul se vrea posibil într-un ieri deja îndepărtat
în uitarea grăbită a timpului. Mă țin complice haosului neintegru, însă dincolo
de minciună, lucrurile își văd nestingherite de vrerea unei împliniri. În spatele
acestor vreri stau suflete înghețate în variile forme ale fricii. Există o
singură teamă, una comună, care ține de mâinele antonim uitării ieriului. Nici rutina
nu-și mai respectă forma și exprimarea, totul a devenit un amalgam de chipuri,
fraze trunchiate și gestica agitației. Zilnic mă descompun în orele în care sunt
și nu mai sunt. Sufletul s-a împachetat
în umbra-mi indescifrabilă între umbrele pământului. Înainte aveam timp, măcar
să-mi găsesc motivația ființială, azi, acum, am renunțat și la gânduri. Simt pasivitatea
rațiunii în instincte și reflexe. Și cam atât…
Nu! Să nu mă uit!
Nici în umbră nu mai sunt eu! Nu mă mai simt!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu