Cum am ajuns să mai
sper doar în regalitate!? Cum m-a părăsit încrederea în neamul meu!? Păstrez în
mine doar seminția și puțină tradiție românească, doar atât cât a încăput în
mine. Sunt pedepsit prin contemporaneitate pentru că sunt jurnalist într-o țară
în care jurnalismul se identifică cu mizeria mizantropică împărtășită fără
decență românilor, de ceea ce putem numi clasă politică. Această reacție nu
este un material politic, este un reproș pe care mi-l aduc mie și conștiinței
mele.
Deși practic
jurnalismul de 22 de ani, arareori mi s-a întâmplat să răbufnesc cu disperare
și adresă la nevolnicia celor care ne aspresc destinele, prin incompetența lor.
Am realizat multe matinale radio și mai întotdeauna am preferat să tratez cu
disprețul ironiei orice inepție ministerială ori guvernamentală. Nu m-a
interesat niciodată regalitatea pentru că nu am văzut-o ca o soluție la haosul
în care am supraviețuit cu constanța unei încăpățânări nătângi. Însă am
remarcat cu fiecare remaniere guvernamentală, cu fiecare schimbare a
politicienilor și apartenenței acestora atunci când se formau noi guverne, că gradul
de competență, bun simț și determinare sunt în cădere liberă tinzând tot mai
mult spre un zero absolut. Politicienii noștri, înregimentați în oști ostile
nouă, au compensat prin ridicol, aviditate, dueluri total necavalerești,
incompetență dusă la prostie și ceea ce este cel mai grav, lipsă de respect
pentru neamul din care fac parte, lipsă de respect pentru istoria lui, pentru
gloria lui puțină, atâta cât a fost ea posibilă.
Mă uit cu adâncă
mânie neexprimată la ceea ce urmează după pensionarii politicii actuale și nu
pot a ignora lipsa de pregătire, intelect și respect inclusiv pentru viitorul
lor. Idioților, ”carpe diem” are cu totul altă însemnătate decât nepriceperea
voastră în ale supraviețuirii prin decență, ori pentru voi jertfă sau jaf este
totuna. Acum ani buni m-am pierdut de Dumnezeu, însă datorită vouă încep să-i
văd umbra. Nu aveți nici un merit, din acest simplu motiv nici măcar nu vă pot
mulțumi.
Presa ca și
politica, ori orice altă meserie, este făcută cu oameni. Biblia ne-a învățat că
Dumnezeu lucrează prin oameni, însă jurnaliștii precum și politicienii au un
alt ”Dumnezeu” căruia îi aparțin, un stăpân care deja i-a condamnat la foamea
sufletului. Nu îmi fac mea culpa pentru că aparțin acestei tagme, pentru că mai
sunt câțiva ca mine, îmi fac mea culpa că am preferat să vă ignor pe voi și pe
cei care vă îmbuibă cu banii prin care puteți cumpăra strict iluzii. Se apropie
anul de când nu mai primesc în casă politica și canalele de știri, se apropie
decada de când am început să profesez sub perfuzii. Când înțelegi jocul și
neregulile lui și știi că nu mai poți fi mințit ce-ți mai rămâne? Resemnarea,
abandonul sau evadarea într-o dimensiune copleșitoare, motivațională. Singura
dimensiune acaparatoare aparține Divinului, restul sunt o fata morgană violată
de toți, cu rândul creat la vederea publică.
Nu am nici o
certitudine în ceea ce privește salvarea prin monarhie constituțională, dar am
certitudinea unei atitudini care tinde spre excelență. Sufletul când se
hrănește cu bunul simț și rațiunea, fie ea chiar și a unui compromis, rabdă mai
cu drag, este mai atent și este dispus să investească în cel de lângă el. Voi
continua să lupt, dar o voi face altfel; taciturnul pitit dinapoia ironiei mele
va deveni limbă de foc și sper să nu aflu vreo apă care să-mi stingă setea. Nu voi
veghea asupra neamului, nu am această putere, dar voi veghea asupra mea și
asupra celor dragi, o veghe care ne este tuturor la îndemână. Când veghea va
deveni comună sunt convins că vor începe mulți a se teme și noi le vom da
motive să confunde în disperarea lor, respectul cu frica!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu