(X)

Nu știu de ce sunt trist în astă noapte. Înclin să cred că odată cu anonima mea intrare în astă lume am primit și o doză consistentă de tristețe; mi s-a întâmplat mult prea des să mă regăsesc în astă stare. Din fericire mă bântuie acea tristețe ușoară, care savurează liniștea nopții, în care singurele vibrații acceptate sunt cele ale afectului. Mă mistuie acea tristețe care aduce a ușoară melancolie precum o briză primăvăratică care prevestește o nouă renaștere. A câta oare!? Nu dețin nici o suferință, nimic chinuitor, doar acea tristețe caracteristică conjugării verbului ”exist” …

*

Mi-aș dori să pot da vina pe viață pentru ceea ce sunt, să-mi pot găsi scuze pentru toate eșecurile. Nu m-ar deranja grosolănia unei astfel de minciuni, cu precădere afișată dinaintea semenilor, dar mi-e teamă de modul în care s-ar putea răzbuna viața. Un coșmar teribil, în care viața își impune valorile și stilul gregar mi-ar fi fatal. Dacă vreodată se va întâmpla ca viața să-mi curgă prin vene trebuie că timpul s-a oprit total și sunt blocat atemporal în prezent, fără viitor, fără trecut, fără motivația de a fi …

*

Când sunt invadat de ură știu dintr-un reflex pavlovian exersat că din nou mi-am atins limitele, că nu pot mai mult, că sunt la marginile ființei, iar ființa nu îmi este de-ajuns. Existența-mi stigmatizată nu va fi niciodată completă. De ce nu putem trăi totul dintr-o dată, intens, până la autoaprindere sau volatilizare?! De ce nu ne este premis a muri întregiți!?

*

Înainte de a învăța să trăiesc cu mine am învățat a trăi fără conștiință. De aceea prefer negația; dacă Dumnezeu și astă lume și-au permis unul ca mine, atunci orice este posibil!

*

Spectacolul vieții adună toți ratații. Mare lor calitate este acea de spectator, iar noi cei care o jucăm nu avem nici o virtute, deoarece numai păcătuind și pătimind am reușit să aducem calitate actului scenic. Pe ei niciodată nu-i va înfiora întrebarea, ”după ce am murit de sute și mii de ori, cine mă mai poate învăța a muri cu demnitate?”. Șansa noastră este că aplauzele și ovațiile de la finele ultimului act, permit ca nici acest lucru să nu mai conteze …