joi, 29 septembrie 2011

Imobilitate


 

Revenirile în amintiri nu îmi fac deloc bine. În ciuda unui trecut aparent glorios, dar în fundamentalitatea lui extrem de energic și empiric, aceste întoarceri în timp îmi induc blocaje în memorie și atitudine. Totul se întâmplă independent de voința mea și mă irită cumplit. Sper să regăsesc ceva, sau aceste sincope mai degrabă reflexive decât intenționate sunt menite să reducă acea inerție a vieții în care rutina a devenit un stil de viață!? Nici un sistem filozofic nu accepta înlocuirea unui blocaj cu altul; ca atare subconștientul reacționează ca unul educat în sălbăticie, avid de aer și libertate.
De mai bine de zece ani stau în fața monitorului și scriu, dacă nu citesc, dar niciodată stările nu au fost identice. Fiecare stare venea cu ceva nou, proaspăt. Fiecare așezare dinaintea monitorului și a cuvintelor ce așteptau nerăbdătoare să se așeze, mă afla mai energic, îndurerat, zâmbitor sau nefericit, dar niciodată trăind mai puțin intens decât ieri. Comun acestor întâlniri cu mine este doar acea dexteritate exersată a mâinilor, care se caută reciproc printre taste și idei. Revenirile în memorie îmi ascund argumentele prezentului, tentațiile și iluziile viitorului. Sunt un sclav supus timpului, dar acest fapt derizoriu nu-mi vindecă această paralizie atemporală a ființei. Undeva în mine există cu certitudine un leac împotriva acestei imobilități dureroase; nu-mi rămâne decât să-l caut. Mă simt de parcă sufletului meu i-a crescut un femur ...  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu