Am un amic pe care îl suspectez de ciroză cronică la
nivelul intelectului. Când vâd un bețiv nu mi-l pot închipui decât precum un
ficat imens și bolnav; așa și cu amicul meu, când mă gândesc la el vâd un trup
trufaș capabil de mișcări care trădează o imensă forță stăpânită, dar vai, ...
Amicul meu este colosul din Rhodos decapitat! Oare cum aș putea să-i spun asta
cu delicatețe!?
*
În tinerețe eram
suspect de cuminte. Modestia mea era atât de evidentă încât nu își permitea un
orgoliu. Ultima revoltă a orgoliului, dobândit între timp, a fost atât de
agresivă încât modestia mea zace de atunci în comă. Sincer, nici nu-mi amintesc
când s-a întâmplat !
*
O jună frumoasă, puțin cam devreme uzată, încerca să mă
convingă de superioritatea femeii. Din nefericire a introdus în ecuația vieții mai
multe necunoscute decât logica domniei sale îi permitea: instinctul de vânător
al bărbatului, intuiția feminină și Freud. Cita din psihanalistul secolului XX
precum un cantor pensionat din psalmi, în presupusul drum spre rai. Pe măsură
ce zâmbetul meu devenea tot mai nepăsător și obraznic, agitația ei îi adâncea
decolteul. O alunecare nevinovată a privirii, o nevinovăție situată undeva între
instinctul meu și intuiția domniei sale, a fost suficientă pentru un declic. Păcat
că-l cunoștea mai profund pe Freud decât pe Camil Petrescu, astfel îi puteam
trece cu vederea statutul de nomad al iubirilor ratate. Doar frumusețea ei o
mai poate salva oarecum de Procust. Și dacă va scăpa, cel mai probabil va deveni
o superbă domnișoară bătrână, capabilă de și pentru orice, dar fără de
utilitate cuiva ...
*
O fostă iubită m-a căutat telefonic pentru
un serviciu minor, pe care i l-am acordat fără rezerve. Aceași voce plăcută,
liniștită și caldă care denotă cumpătare. Am suspectat-o întotdeauna de
perfecțiunea acelui echilibru care te condamnă la respect pentru om și calitățile
sale. Ea și soția mea sunt singurele persoane dintre toți cunoscuții mei care
nu sunt capabile de vanități, nici măcar întârziate. Ar trebui să mă împac cu
Dumnezeu, că prea a fost darnic cu mine.
*
Cred cu consecvență
în inutilitatea regretelor. De câteva ori în viață am fost tentat de prezența
lor, dar acele regrete se regăseau doar în ceea ce aș fi putut face. Dintre
remușcare și melancolie o prefer pe cea de pe urmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu