Mă dezgustă tot ce poartă amprenta românismului. Totul este
desuet, de la politică și sport, de la care ne așteptăm cu toții dealtfel, până
la relațiile interumane. Stau și mă întreb cui naiba îi este atât de imperios
de trebuință să fim îndobitociți în asemenea hal încât să nu ne mai deosebim de
nefericiții atinși de alzheimer. Nu mai aplec demult urechea și privirea la
acele teorii conspiraționiste, iar ghimpii rațiunii lucide care mă definește
m-au transformat în cel mai versat fachir.
Zilnic sunt infestat cu superficialitate și prostie curat autentică, iar ceea ce speram prin evadările mele a fi purificare s-a dovedit a fi o cură de slăbire a spiritului. Inofesivei mele saturații i se răspunde cu un mizerabil teatru de bulevard. Unde ne sunt elitele, idolii și sfinții? Să nu-mi spuneți că nu am avut parte de ăste toate, ba da, dar nu am știut să apreciem un bun național, ni s-a inoculat subtil ideea că suntem prea mici și neputincioși pentru a avea un sistem de valori care să îl concureze pe cel universal valabil; astfel am renunțat conștient sau inconștient la identitatea națională, istorie, origini și valori. Suntem niște amărâți de actori școliți la suburbia vieții, iar dacă pentru amatorism s-ar acorda un Oscar atunci îl merităm cu prisosință. Iubesc mediocritatea românească, nu pentru calitatea ei și aceasta îndoielnică, ci pentru persuasivitatea cu care se propagă în mediul natural și autohton în care iubirea față de aproapele nostru se manifestă public precum o criză de epilepsie. Tot ce a mai rămas bun în mine îl păstrez pentru momentul în care voi spune: ”Și Oscarul merge la ....!”
Zilnic sunt infestat cu superficialitate și prostie curat autentică, iar ceea ce speram prin evadările mele a fi purificare s-a dovedit a fi o cură de slăbire a spiritului. Inofesivei mele saturații i se răspunde cu un mizerabil teatru de bulevard. Unde ne sunt elitele, idolii și sfinții? Să nu-mi spuneți că nu am avut parte de ăste toate, ba da, dar nu am știut să apreciem un bun național, ni s-a inoculat subtil ideea că suntem prea mici și neputincioși pentru a avea un sistem de valori care să îl concureze pe cel universal valabil; astfel am renunțat conștient sau inconștient la identitatea națională, istorie, origini și valori. Suntem niște amărâți de actori școliți la suburbia vieții, iar dacă pentru amatorism s-ar acorda un Oscar atunci îl merităm cu prisosință. Iubesc mediocritatea românească, nu pentru calitatea ei și aceasta îndoielnică, ci pentru persuasivitatea cu care se propagă în mediul natural și autohton în care iubirea față de aproapele nostru se manifestă public precum o criză de epilepsie. Tot ce a mai rămas bun în mine îl păstrez pentru momentul în care voi spune: ”Și Oscarul merge la ....!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu