Zvârcolire

Dezagregări din sinele sihastru,

plecări din trup către un nicăieri,

defăimătorul cerului albastru

și neputința de-a ieși din ieri;

senzația unei voluptăți funebre,

un maldăr ageometric sufletesc

și în delirul celei mai cumplite febre

cu coasa morții să mă bărbieresc.

Și din geneză confesiunea-mi vine,

întâiul adăpost înspre neant,

doar verbul a fi nu vrea să mă decline,

mă simt în propria-mi viață imigrant;

și ce mă doare mă aruncă-n stradă

sau în vâltoarea singurei obsesii,

destin liniar pe crucea ce-i corvoadă

un compromis al lipsei de concesii.

Să-mbrățișez o ultimă pasiune,

să dau rămasul bun pe-un pe curând,

iubirea oferită-n cauțiune

să mă așeze într-un suflet blând...