marți, 17 martie 2015

Revelații (XIII)


Nici o desăvârșire. Nici un țel. Nici un drum de parcurs. Nici o punte și nici un abis. Nici eu! Mă port printr-un nicăieri plin de absurdul propriei demnități...
*
Cred mai mult în propria-mi tăcere decât în orice legământ de iubire. În mine tăcerea are rădăcini indescifrabile, uneori chiar și pentru sine...
*
Tragismul iubirii nu-l aflăm nicăieri. Nici măcar în moarte...
*
Prezența mea în mine o simt puternic. Încă o încrâncenare cumplită și mă cuprinde teama de mine...
*
Mi-am educat vocația tăcerii conștientizând prematur sentimentul ratării din semeni. Un motiv în plus să nu depășesc stadiul amantului ratat...
*
Din inima mea nu izbucnește nimic. Din inima voastră curg râuri de iertări și iluzii. Atât de diferiți în trăiri, atât de asemănători în ignoranță...
*   
Nu mai găsesc nimic de citit! Nici măcar în inima semenilor...
*
Tot ceea ce am iubit, mă regretă. Tot ceea ce m-a iubit, m-a ucis...
*
Singura mea consolare: înțelegerea cuvântului...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu