Din ploaia unei nopți oarecare

În groapa ce-am săpat-o pentru mine

mă-neacă picuri ce-s zoriți să cadă,

mă-ntind pe nori cu rol de figurine

destinul ca să mi-l preschimb în stradă;

mă calce-n inimi glezne voluptoase

și umbre-mi lasă în chilia goală,

pe chipul meu ce ploaia lăcrimase

să-și uite moartea aura marțială.

Dar până-n vremea ultimei dorințe

mai este timp, consemn spre neîmplinire,

ce-i viu în mine nu-i pentru neființe,

să-i fie dat iubirii-n săvârșire;

din ploi și norii care trec prin noapte

creat-am lume nouă spre-mpăcare,

iar tot ce-i picuri îi prefac în șoapte

duc moartea-n astenia unei nopți polare.