Dintr-un decembrie (XX) - Autentic în toate, deci și în iubire

        Oricine va fi înzestrat cu marile virtuți va beneficia de o soartă tristă. Primești prea mult pentru a-ți îmbucura semenii, atunci vei plăti pe măsură. Invariabil, chiar dacă dăruim sau nu, vom beneficia de dezamăgiri. Cel care dăruiește fără măsură din preaplinul său, cu siguranță va fi un mare nefericit. Toate aceste dezamăgiri, care nu sunt altceva decât răspunsul la dăruire, îl vor neferici pe cel virtuos. Nefericirea continua va destrăma pofta de viață, transformând viața într-un supliciu care va naște revolta celor asupriți. Cei care dăruiesc și primesc nimicul sau ignoranța semenilor își vor aroga disprețul pentru viață. Ori cine disprețuiește viața se poate spune că nu o merită. Ai primit pentru a dărui, a crea ceva pentru ceilalți, mult prea puțin pentru tine. Fac parte dintre martirii nefericirii pentru motivul că am prea mult de oferit. Însă rațiunea mea a știut să mă lepede de așteptări din partea semenilor. Îmi reușește foarte bine evitarea dezamăgirii, căci fără expectații nu prea este loc de dezamăgiri.          

          Îți cer permisiunea draga mea, foarte probabil, pentru încă o dezamăgire. Aceste dintr-un decembrie nu este despre tine, este despre mine. Este despre cum și ce sunt, despre cum mi-a reușit a te iubi. Este o pledoarie pentru completul iubirii. Când mi-am recunoscut în fața sinelui abandonul rațiunii dinaintea sufletului am știut că nu-mi mai aparțin. Știai despre mine că nu-mi place măsura în ceea ce presupune pasiune, trăire, viață. Toate aceste valențe ale viului din mine le-am aflat în tine. Nu mi-au fost suficiente pentru că eu mi-am dorit acest lucru, mi-au fost suficiente pentru că sufletul și-a cerut dreptul la iubire. Mai precis la a iubi si a fi iubit. Până la tine și după tine am privit moartea cu indiferență, am acceptat-o ca un firesc al fiecărui destin. Lângă tine această indiferență a dispărut. Să nu înțelegi că m-am temut pentru viața mea sau a ta, e mult mai simplu: pentru mine nu a mai existat moartea. Tot ceea ce rațiunea a implementat în ființa mea am risipit în sânge și am sedimentat în largul nedefinit al ființei. Subconștientul știe a avea grijă de noi, dacă noi știm a-l asculta. L-am ignorat în timpul nostru iar el și-a făcut treaba. Dacă în ceea ce mă privește subconștientul m-a abandonat, în ceea ce te privește el ți s-a supus. A avut grijă de tihna sufletului tău, a avut grija vreunei lipse pentru a fi alungată. Sunt carne, sânge și nerv și toate acestea ți-au aparținut. Sunt un autentic și te-am iubit ca atare. Acest decembrie este cel mai autentic dintre iernile mele. Acest decembrie mă are pe mine în rugul unei nostalgii, pe tine în viul ei. Restul este eter și tern, chiar și cognacul cu care stropeam merele coapte...