Dintr-un decembrie (XXI) - Completul, singurul fruct interzis...

        Sunt aici, într-un Cluj aparținând anostului. Sunt într-un aici lipsit de concret, lipsit de dorințe, lipsit de un dor. Cândva, într-un alt decembrie, mijlocul iernii mă umplea de un dor. Atunci mă luptam cu dorința împlinirii totului, un atunci diferit începuturilor noastre. M-am străduit să-ți fiu completul, să mă aduc în permanența viului. M-am străduit ca fiece zi să ne fie un alt început, să ne păstreze în conceptul poemei noastre.

         Trebuie să-ți fac o mărturisire, indiferent că tu nu mai ești. Adică... ești într-un îndepărtat inutil. Însă la mărturisire nu renunț. Puteam fi totul pentru tine, sau mai bine spus, puteam să-ți ofer totul doar dacă te împărțeam cu cel ce nu sunt. Aceasta este noțiunea completului în accepțiunea personală. Să mă înfățișez ție în formele amorfe ale unei neaparțineri. Să mă reinventez în ceea ce nu mi-am dorit niciodată. A dărui totul, înseamnă a fi totul, a fi complet. Mi-am trădat astfel și ruina ființială; mă exprim despre ceea ce nimănui i-a reușit vreodată. Să fi totul. Să fiu autenticul neautenticului. Să fiu agreabilul dezagreabilului. Nimănui nu-i este în putere completul și nimănui nu-i este în putere a-l dărui.   

         Suntem oameni și atunci suntem tributari erorilor, suntem dependenți de neajunsuri și iluzii. Sunt om și trăiesc pe axa celor 180 de grade, între minus și plus infinit. Infinitul are prea multe infinituri în mulțimea lui. Sunt infinituri pe care le atingem impunându-ne astfel limite. Eu am trecut dincolo de aceste limite. Prima dată am făcut-o pentru mine și nevoia de a fi. Apoi te-am întâlnit pe tine și a fi-ul a devenit altceva. A devenit povara trecerii de la minus la plus infinit. Spre diferență de cei asemeni nouă, eu nu m-am coborât de pe rug. Am rămas să ard până la capăt, am rămas în așteptarea morții. Să mori iubind, să mori dăruind, să mori pentru că nu-ți mai aparții și vrei totul pentru celălalt poate fi farmecul vieții. Tu l-ai încercat? Nu și mă fac vinovat pentru astă lipsă în trăire. însă acum nu este vorba despre tine, este vorba despre ceea ce nu am putut fi.  Am murit, și nu era pentru prima dată, pentru ceea ce nu te-am împlinit, pentru ceea ce nu te-a completat, pentru ceea ce nu te-a desăvârșit. Eu nu am contat, pentru că fiind clientul preferat al morții am ales cenușa. Mi-a reușit detașarea de mine și tine, din mine și tine, mi-a reușit perspectiva metafizică a reinițierii în ale ființialului. Te-am iubit dintr-un îndepărtat de noi și atunci am realizat inutilitatea acestei iubiri. Ne-am privit trudind pentru păstrarea iernii și a merelor coapte, ne-am privit murind într-un împreună lipsit de viu. De aici mi s-a stârnit nu mai sunt-ul, de aici a-nceput nu mai suntem... Din acest ”Dintr-un decembrie (XXI”) s-a pornit ”Dintr-un decembrie (XXII)”- Epilog. ”Dintr-un decembrie” poate ca va stârni și sfârșitul scriiturilor mele. Poate că a sosit timpul să-mi aparțin numai mie, deși încă nu sunt convins să cedez completului personal. Să mă arunc în finalul unei iluzii nu-mi este nici de blasfemie, nici de demnitate...