Nu
pot număra de câte ori ți-am vorbit despre frumusețea ta. Fiecare împreună mă obliga la cuvinte. În fapt,
frumusețea ta mă obliga la cuvinte. Pentru Dumnezeu a fost o simplă formalitate
să te ofere lumii astfel, însă pentru mine această formalitate mă obliga.
Înșiruiam metaforele pe sfoara lucidității frazelor fără să obosesc. Și tot îmi
părea prea puțin. Te doream năprasnic și eram capabil de orice doar ca să te
am. La începuturile prietenei noastre din cauza acestui formalism m-am înscris
în rândul celor care slujeau revoluția sexuală. Te doream enorm, însă moftul
meu avea crâmpeie de conștiință cedând în fața puritanismului tău. Dinadins te
dominam, pentru că astfel îmi bătătoream drumul spre tine. Deși nu știam despre
tine decât nimicuri, îmi pregăteam și drumul de întoarcere. Îmi pregăteam evadarea
din îndrăgosteala care te copleșea tot mai intens, cu fiecare nou împreună. Nu am căzut în capcană, pur și
simplu mi s-a întâmplat frumosul tău. Frumusețea ta se cerea mereu și mereu
modelată de mâinile mele. Sufletul tău mă asedia în tăcere, iar carnea ta avea
o strălucire aparte, în noaptea dorințelor. M-a încântat fiecare dovadă a
adicției tale, și pe nesimțite seducția ne-a devenit numitor comun. Apoi
seducția s-a transformat ușor în iubire. Trăiesc cu toate acestea în mine.
Trăiesc cu formalismul frumuseții tale. Trăiesc cu patima fiecărei seducții
viitoare. Mă voi salva și te voi slava...
Îți mai spun doar că drumul de
întoarcere nu mai este același. M-am rătăcit și nu mai simt aroma merelor coapte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu