Tăcere ...

Motto: ”... Îmi cad foarte bine

tăcerile semenilor. ...”

Îmi cad foarte bine tăcerile semenilor. Știu că în spatele lor se află o cumsecădenie amorfă, izvorâtă din temerile incertitudinilor în ceea ce mă privește. Pentru voi, citindu-mă, lumea pare complicată dincolo de monitoare; în fapt totul este de o simplitate dezarmantă. Lipsit de constrângerile unei conviețuiri comune, mi-am permis libertatea cuvintelor și astfel și cea sufletului. Adeseori, atunci când luciditatea nu ucide ceea ce a mai rămas ca pasiune și trăire în mine, ceea ce vă împărtășesc sunt învățăturile mai vechi sau mai noi, rezultat al sincopelor existențiale din cotidian. Nopțile mele sunt tot mai rare, dar sunt tot mai aproape de perfectul descompus în trăiri aparte.

Am început o nouă proză ”În afara și înăuntrul orașului”. Când scriu, dacă-mi aparțin exclusiv, nici un text sau defulare scriptică (numiți-o cum vreți) nu se produce în mai mult de 15 minute (depinde și de numărul de caractere/semne). Ideile sunt clare, frazele au coerența lor înnăscută în sângele alert; totul se reduce apoi la editare și corectura de rigoare. Am primit multe mesaje în privat legate de continuarea prozei. Ea va veni, dar doresc să înțelegeți că acea continuare va veni în funcție de cum se așează cuvintele în mine. Nimic din ceea ce se concepe sau creează din obligație nu are rezistența împotriva superficialității și a prejudecăților lipsite de valoare. Oricum sunt de foarte multă vreme (poate prea multă) deasupra orgoliilor lumii literare, care trebuie să recunosc, are de toate, dar din ce în ce mai puțină valoare. Spun public, cu toată modestia de care mi-s capabil, o modestie adeseori interpretată taman invers, că toate textele/scriptele mele vor veni atunci când este momentul lor.

Revin la tăcere, a voastră, a mea, a celor care iubesc sau sunt iubiți, a celor cuprinși de tristețe sau singurătate, dar mai ales a celor care-i înțeleg și apreciază adevărata valoare. Voi aprecia întotdeauna discreția celor mă urmăresc în înțelepciunea tăcerilor lor, care simt și trăiesc în apropierea trăirilor mele. Fiți convinși că destinele noastre se vor întâlni atunci când îi este de trebuință karmei. Sunt și destine care au ales, impus sau nu (este mai puțin important), altă liniaritate cosmică; am certitudinea că ne vom mai întâlni și măcar de dorul nostalgiei, vom zâmbi măcar o singură dată împreună ...

Până va fi cum îi trebuie vieții să fie, vă conjur ca și pe mine, la răbdare, tăcere, liniști și bucuria fiecărui răsărit ori apus. Bucurați-vă de considerația mea, de care aveți parte necondiționat. Cât despre iubire, ea este o raritate, astfel încât nu-mi permit irosirea ei. Reverență vouă ...