Motto: ”... Unica dezertare față
de sine, acceptată, este
acea care suportă motivația iubirii ...”
Unica dezertare
față de sine, acceptată, este acea care suportă motivația iubirii. Se trăiește
dincolo de orice, tocmai pentru că nu există limite. Locuitor al tărâmului
numit iubire, îmi sunt străine dincolo de orice închipuire, mâhnirea, durerea,
tristețea. Excesul de zâmbete înfrumusețează ființa, înnobilând ridicolul
nesesizat. Singurul timp existent este prezentul; el se descompune în beatitudini multiple, în incandescența fiecărui sărut, în febra nerăbdărilor. Există un
singur neajuns, acela de a nu fi în permanență lângă ceea ce iubim. Voluptatea promițătoare
a unui viitor comun, lipsit de negurile unui infinit posibil, m-a învățat
despre libertate, despre păstrarea gândului frumos, despre priceperea în
aducerea spre împlinire a celor care mă fericesc. Nu este simplu să ajungi în
acel tărâm, precum nu este deloc accesibilă calea păstrării tărâmului. Orice semn
al lucidității aduce cu sine umbra unei mari agonii, ce stă la pânda ființei. Aviditatea
și dependența față de ceea ce iubim completează firesc orice scăpare vidată a
sufletului. Astfel arată absolutul, iar căderii din el nu-i rezistă nimeni;
singura supraviețuire posibilă stă în completul unui delir. Iubirea este altruismul
indezirabil specific celor asemeni mie, dar la fel este și delirul. Ca să poți
afirma despre viață trebuie să umbli pe ambele tărâmuri. Nefericirea reală este
ca ambele tărâmuri ne sunt accesibile doar pentru un singur timp, din vremea
numită viață ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu