Presentimentul nimicului

Motto: ”... am un singur regret: păcat de timpul pe care-l petrec cu mine ...”

  

Nu mai am răbdare nici măcar cu mine. Mă apasă o dezarmare completă și din fericire în haosul creat din amestecul răului și binelui nu se întâmplă nimic. Luciditatea s-a mutat către limitele existenței, singurul loc unde se mai poate întâmpla ceva. Privesc această apatie precum ceva firesc, organic. Trăirile devenit-au un nul dezmembrat la nivelul fiecărei celule care mă compune-ntr-un întreg, acum nedefinit. Sunt văduvit de irosire, tristețe sau agonie, dar și de reversul ăstor simțiri și-atunci mă-ntreb de unde această limpezire ființială, unde s-au dus valurile mareelor vieții?! Oare sunt mult prea păcătos ca să mai merit măcar o insignifiantă insinuare karmică?! Lichidul viu care am fost devenit-a solid și rezultatul se regăsește în rigiditatea brută deconspirată de platitudinea aflată ferm în fiece provocare a vieții. Mult prea multă intuiție zace în mine și astfel am ucis orice gest care poate fi o posibilă reacție. Și totuși, am un singur regret: păcat de timpul pe care-l petrec cu mine ...