Syllabus (Vitae)

Motto: ”... sunt o brută

             principială ...”

Sunt o brută principială. Concret, sunt un principial transformat dinaintea compromisului în brută. Dogmatica-mi existențială am construit-o pe ruinele virtuților ăstei lumi, nu înainte de-ai încerca și înțelege păcatele. Spiritul liber mi-este adeseori cenzurat de rațiune, iar atunci când îmi reușește a mă sustrage rațiunii, mă agăț de pendulul foucaultian pășind în ritmul universului. În tinda inimii mele, cu nesfârșită răbdare, așezat hamangic stă Divinul, așteptându-mi ruga deschiderii înspre iertarea aproapelui. Sufletul meu și-a acordat corzile vocale după șuierul izbăvit din nările orgilor medievale bisericești și prin liedul orgilor mi-am însușit urgia tăcerii. Astfel, cu egală măsură, cu iubire sau dispreț îmi învrednicesc semenii. Nesimțitor într-ale fricii, astă ataraxie definitorie îmi aduce oprobriul colocvial unanim, cum că aș fi tributar unei perioade prelungite de convalescență senilă. Despre iubire și iertare nu mi-a reușit a învăța decât exersând ignoranța, cea pe care adeseori am împletit-o mai mult cu iertarea, făcându-mi astfel din cuvinte, bici. Eu și lumea nu suntem demni de reciprocitatea unei pedepse, tocmai de aceea biciul va pocni împovărând doar în imaginație. Autoflagelarea îmi este străină și biciul va pedepsi doar eterul; mi-aș fi dorit a pedepsi și vidul, însă el este la fel de nesimțitor ca și mine. Prea multe păcate comune mă leagă de semeni și Divin; neputând renunța la toate ăste mi-am mutat urgia tăcerii pe pietrele ruinelor ființiale. În final, am rezistat tentațiilor de tot felul, tăvălindu-mi existența în principiile uitate de Dumnezeu în punctele cardinale ale universului. La Divinul din tindă și semeni mă uit prin fereastra întredeschisă a sufletului și-mi spun: ... sunt o brută principială ...