marți, 12 februarie 2013

Singurul viciu recunoscut: “umanitatea”




Voi scrie, din nou, despre nefericire, dar nu despre a mea ci despre nefericirea semenilor. Omul este un animal frumos, inteligent, intuitiv și seducător. Prea mult pozitivism aflu în recenta afirmație. Realistic vorbind, afirmația anterioară este un fals grosolan care ar trebui să trezească conștiința înaintea revoltei. Ori sunt eu un magnet pentru nenorocirile și dramele semenilor (nu ca trăire, mai degrabă ca împărtășire) ori am avut doar “norocul” de a-i întâlni. Mi-am lovit urechea internă de flecuștețe, drame sentimentale și probleme existențiale pe varațiuni date de invidualitatea fiecărui destin. Umanitatea este în pragul unei nebunii neautentice, totul pornind de la lipsa cu desăvârșire a simplei răbdări pe fiecare ar trebui să o regăsească vis-a-vis de sine. Nefericirea semenilor are o cauză mai sfântă decât religia ca și credință; pur și simplu ați uitat să judecați și să vă judecați singuri. Nu poți aplica ceea ce cugeta alții pentru tine. Este nevoie de multă răbdare, experiență și ratare pentru a atinge acea învățătură din greșelile altora; până la acest nivel singura calitate decentă pe care o deținem este consecvența, repetând greșelile și învățând doar când finalitatea acestor repetiții se soldează cu o dramă similară unei “apocalipse”. Întâlnindu-vă, dragii mei, am realizat cât de mult vă poate iubi și ierta Divinitatea, altfel nu-mi pot explica cum ați supraviețuit propriei anulări, neputințe și ridicolului. Nu dețin nici un apanaj al Divinității și nici nu mă simt întotdeauna în apropierea Lui, dar pur și simplu am realizat ca voi aparțineți Providenței și reciproc. Nu ne suntem datori cu nimic. Umanitate! Recunosc: ești singurul meu viciu declarat, acceptat și asumat!  
 

4 comentarii:

  1. De-o parte tu și de cealaltă noi, toți? Drastică segregare :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @ARcadia. Sarut mana doamna. Simpatica remarca. Nu este vorba nici de segregare, nici de darwinism sau orice altceva de aceeasi speta. Este o reactie naturala, poate exersata din cauza convietuirii comune. Am convingerea ca nu sunt singurul care simte si reactioneaza astfel, probabil unul mai curajos care se si exprima ca atare. Multumesc de aparitie si semn. Reverenta... si un gand bun.

    RăspundețiȘtergere
  3. Prin viaţa mea curajul n-a curs niciodată ca Amazonul ci doar ca un torent de munte, trecător și aleator. :D

    De pe blogul domniei voastre plec mereu cocoșată de dileme, de cele mai multe ori mută ca luna. De-aici și semnele rare :))

    RăspundețiȘtergere
  4. @Arcadia
    :))))
    Foarte simpatica, ca de obicei, distinsa doamna.
    Ma abtin de la orice comentariu. Spun totusi un multumesc pentru eleganta dumneavoastra.
    Reverenta.

    RăspundețiȘtergere