Te părăsesc femeie!

Te pãrãsesc, femeie!
Ce crimă comit? Şi dacã ar fi astfel, ce-i cu asta? Nu ar fi nici prima nici ultima. Ai idee de câte ori am fost eu asasinat? Eu cel care încă te iubesc? Eu, cel pe care nu l-ai meritat niciodată? Pierdere de vreme s-a dovedit comunicarea dintre noi. Şi pentru a fi sigur că nu te-ai întristat, te trec în testament. Îţi las şi sentimentele după care tânjeşti inconştient. Decedată fiind nimic din ceea ce îţi las nu îşi dovedeşte utilitatea. Orice mi-ai cere, vei primi! Strig notarul, dar înainte de asta, sun legistul pentru a-mi certifica decesul tãu şi criminalistul care să mă acuze de crimă. Dacă vreodată voi intra în istorie, vreau - nu doresc - să fie consemnată moartea ta. Tagma masculină îmi va ridica piedestalul, iar cea femininã îţi va face ţie statuie. O vor aşeza pe piedestalul meu, ca să nu rămân făr' de tine nici în istorie. Unde să mă ascund ca să nu mai aud de tine? Scot ochii sfinxului şi m-aş ascunde în orbita lor de piatrã. Tot nu ar fi de ajuns. Există un singur loc unde m-aş putea totuşi ascunde. În tine. Acolo aş muri la rându-mi pentru că tu nu mai eşti.
Of, femeie ...! Sunt condamnat sã-ţi suport blestemul. Blestemul de a-mi aparţine. Pot să te mai ucid încă odată? Lasă-mă să te părăsesc din nou. Tot la tine mă voi întoarce. Ce viaţã trăim, femeie? Veşnic, între morgă şi reanimare!...