marți, 15 noiembrie 2011

Căința



Trebuie văzut! Nu este o recomandare, este un cadou din partea Celui care a acceptat artele ca fiind una din definițiile Sale, cel mai probabil un alt refugiu demiurgic. ”Căința”, un film în regia lui Tengiz Abuladze. Nu voi face o recenzie a acestui film și nici nu voi căuta ridicolul între superlative pentru că fiecare are dreptul la trăire, la înțelegere la compasiune vis-à-vis de propria-i persoană și de semeni. Mă voi apleca strict asupra furtunii stârnite în mine. Stau în genunchi dinaintea mea și încerc să înțeleg unde am greșit când am acceptat suferința ca fiind o componentă naturală a ființei complexe care am devenit, mai mult sau mai puțin voit. După ce am vizionat acest film am realizat că știu atât de puține despre suferință, despre oameni, despre Dumnezeu, despre … 


Tot ce am acumulat după analizele perfide ale rațiunii, lăsând acea răceală glaciară aferentă lucidității să-mi bântuie consecvent drumurile bătătorite ale afectului îmi pare inutil. Sunt vlăguit ca și cum Dumnezeu i-ar fi permis zeiței indiene Kali să-mi dea o palmă cu toate cele opt mâini sau ca și cum i-aș fi pozat lui Da Vinci pentru Omul Vitruvian. În mine sunt toate amestecate și fără să aibe vreun rost. Ceva în mine, mai précis neidentificabil, îmi spune că trebuie să-mi reconsider raporturile cu Divinitatea. Mă simt tot mai capabil să-I găsesc scuze pentru erorile meschine ale semenilor. Nicidecum nu sunt mai aproape de El, mai îndepărtat dar mai aplecat să-I cred și să-I accept judecata. Acum mai mult ca oricând am nevoie de răbdare; trebuie să mă reconstruiesc și îmi este de trebuință a evita întunericul și nevolnicia de care suntem capabili și deopotrivă lumina atașată de chipul habotnicului. Știu cu certitudine că acel adevăr care mă poate izbăvi se află undeva între mine și El, între mine și semeni. Va trebui să tac pentru o vreme și să ascult vocile din mine, să reușesc a-mi împăca afectul și rațiunea prin judecata simplă a spiritului. Tot ce a murit în mine în timp va trebui să accepte transfuzia a ceea ce a mai rămas viu și își cere drepturile.   
Spuneam deunăzi în ”Amărăciuni cotidiene”: ”Mai am foarte multe de învățat. A devenit o prioritate împăcarea afectului cu rațiunea și a rațiunii cu Dumnezeu. Cum pot împlini acest deziderat când zilnic mă nasc și mor!?”. Când voi avea un răspuns pentru asta, cu certitudine voi afla cine sunt. Este ultima șansă pe care mi-o ofer ...

4 comentarii:

  1. Bine te-am regasit.Fiecare moare, in fiecare zi , si se naste din nou . Daca nu ar fi asa, ratiunea ar fi un carcel al afectului. Intrebari existentiale ne putem toti, dar majoritatea dintre noi nu avem capacitatea de a ne expune trairile in modul minunat precum am gasit aici, exprimarea lor. Felicitari din suflet , oare nu evoluam cu fiecare intrebare? Ce ar fi ziua de maine fara cautare? O succesiune de timp fara spatiu . Seara minunata , un buchet de ganduri bune , legate cu intrebari :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @phan
    sărut mâna. ziua fără căutare este o zi irosită. vis-a-vis de evoluția despre care din spusele d-voastră deduc că este normală cu fiecare întrebare, eu sunt de părere că nu este evoluție, la fel de bine poate fi involuție provenită din teamă sau superficialitatea răspunsurilor sau chiar neghiobie (că astfel suntem lăsați de la natură) sau poate fi stagnare. depinde de individ, de puterea lui (ei) și de mulți alți factori interni, de natură persoanlă. vă întreb, fără a solicita un răspuns, este suficient dacă îl aveți ptr d-voastră, considerați că fiecare introspecție vă oferă sau vă certifică evoluția? (ia gandiți-vă :)).
    reverențe.

    RăspundețiȘtergere
  3. Fiecare introspectie te poate arunca intr-o nebunie compleata .Probabil depinde de fiecare cat isi poate suporta nebunia si cat vede din ea .Cat despre certificare ... Nu stiu daca iti poate certifica cineva ceva...
    Probabil esti singurul tau martor si singurul tau mantuitor ...

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim
    fiți fără grijă. nebunia nu face parte din decalogul personal și nici din paleta de trăiri. :)
    de certificat mi-a devenit suficient să-mi pot eu certifica ...
    probabil că da, probabil că nu ... aici rămâne de văzut.
    reverențe.

    RăspundețiȘtergere