sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Plus tard, trop tard … îmi e totuna



Două motive îmi mențin treaz interesul pentru disputa cu umanitatea. Primul ține cont de faptul că nu sunt luat în serios sau în seama, ceea ce mă liniștește vis-a-vis de vreun conflict deschis cu semenii, un conflict despre care rațiunea îmi spune că niciodată nu voi fi deposedat de ceea ce sunt și nici nu mă aduce în situația victimei. Al doilea motiv îl anulează pe primul și îmi dă speranța că nu sunt singurul în care mocnesc neliniștile, care caută o formă de izbăvire din păcatul supunerii și neputinței. Cred în acele suflete în care liniștea nu-și află loc nici după moarte, deoarece nu cred în ceea ce se poate afla dincolo de ea, acele suflete care trăiesc cu trebuința de a găsi ceva răspunsuri cu privirea la (ne)potrivirile și (ne)firescul ăstei lumi. Mi-aș dori ca aceste suflete să compună un cor care să existe. Să se pronunțe, eu să-l ascult și să iau aminte, dar să mă excludă.
*
Când mă cert cu Divinitatea o fac cu toată ființa, cu fiecare suflare și spasm, iar fiece zvârcolire mă aștept să fie un sfredel în sufletul Lui care să-l trezească, să-l determine să ia o decizie în ceea ce ne privește pe toți. Mi-aș dori să ne ierte și noi să o luăm de la zero cu memoria colectivă anulată; mi-aș dori să-și iasă din minți (cum mi se întâmplă mie uneori când mă gândesc la presupusa Lui durere privindu-ne pierduți în sminteală), să ne dojenească, apoi să ne pedepsească, finalmente să ne ierte oferindu-ne celor rămași o ultimă șansă. Aș fi mulțumit și dacă aș ști că nu ne mai suportă; ar fi un prim semn veridic și înspăimântător de motivant pentru luare aminte
*
Înainte de a te împăca cu semenii și Divinitatea trebuie a te împăca cu sinele, a te accepta cu rele și bune, de a crea și uzita de acel îndreptar care să-ți păstreze demnitatea deasupra a tot și toate. Când mă cert cu sinele o fac pentru a mă împotrivi dinaintea a ceea ce sunt. Sunt unul dintre întârziații acestor vremuri. Mi-ar fi fost mult mai bine în paleolitic; știam mai puține, știam să vânez, să supraviețuiesc și să iubesc animalic, toate ăste făr’ de pasiuni, regrete sau întrebări ...
*
Umanitatea este o tavernă nenorocită unde ne retragem cu toții după o zi de stat în piață, la tarabă, locul ideal pentru comercializarea negociată a sufletelor.

Un comentariu:

  1. buna.

    As dorii sa facem schimb de link-uri?

    Daca da, te astept la mine pe blog cu o confirmarea.

    Nume: Emme si Clau scriu:
    Link: http://toti-si-toate.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere