Avem parte de drame și traume fără argumente, fără vreo explicație logică și în cele din urmă fără relevanță. În viața noastră există timpi morți, traduși în zile crunte sau lipsite de orice valoare, în care cel mai probabil la îndemână ne este doar introspecția, o altă amăgire severă a unei rațiuni educate, exersate. Dacă umanitatea ar depinde de legăturile dintre semeni, atunci niciodată nu ar fi posibilă o liniaritate satisfăcătoare sau realizarea unui cerc vicios, pentru că mereu se va găsi unul ca mine, capabil să strice lanțul uman, să întruchipeze veriga putredă a lanțului trofic. Mi s-a urât să-mi port de grijă, să mă suport înfipt în singurătățile mele, să îmi devorez nebunia nostalgiilor. Aceste zvârcoliri sunt identice cu sevrajul dependentului de opium, căci ele mă lipsesc de acea luciditate a unei morți clinice de la marginea unui lan cu maci. M-am obișnuit cu prezența acestor zile, cu ridicolul și lipsa lor de valoare, dar totuși nu mă pot obișnui cu amarul lor...
*
Într-una din astfel de zile gândeam la unul din paradoxurile creștinismului. Mă frământa întrebarea ”Suntem păcătoși pentru că păcătuim sau păcătuim pentru că suntem păcătoși?”. Nu credeam nici atunci, nu cred nici acum că pentru un Dumnezeu care judecă fapte oferind la schimb consecințe ar conta răspunsul, dar pentru mine, care sunt departe de credință pe cât sunt și de ateism, orice răspuns care suportă argumentul logicii mă salvează de sevraj. Un târg de chilipiruri îmi pare viața în astfel de momente și tânjesc după tot ce mai este decent în mine, în semeni, după ceea ce ne ține suspendați în lanțul trofic. Sunt lucruri pe care nu mi le pot ierta mie, în consecință nu le pot ierta nimănui. Stau și mă întreb cum pot trăi cu mine fiind lipsit de revelația divină și deopotrivă, de argumente!? Dumnezeu are parte la rându-i de zile crunte și lipsite de orice valoare!? Dacă El există atunci ar trebui aflat la extremele lanțului, pentru că din țărână am fost creați și în tărână ne întoarcem. Când trăiești de la minus la plus infinit, sau promiți Apocalipsa spunând ”Eu sunt Alpha și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul”, trebuie că ești complet, că ești lipsit de acele zile și de luciditatea de la marginea lanului cu maci, deci totuși, incomplet. Am parte de un alt paradox hrănit cu incertitudinea celuilalt, verigi putrede ale aceluiași lanț. Există și astfel de zile crunte, astfel de gânduri lipsite de orice valoare ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu