Sunt în comă!
... starea perfectă şi definitorie. Coma nu este prefaţa unei morţi anunţate este starea în care nu există nimic. Nu ai parte de vise, dureri, raţiune sau suflet. Toate sunt atât de departe de tine, nici nu ştii că exişti, că ai un trecut sau că destinul ţi-a pregătit ceva majestuos sau o altă dramă. Nu sunt nici măcar nefericit pentru că nu trăiesc voluptatea acelei singurătăţi autentice.
... lipsa lucidităţii ar induce tratamentul împotriva indiferenţei şi a egoismului, ceea ce au oferit şi sfinţii, prin martiriul lor, puţinilor cărora le pasă. Sfinţii sunt plictisitori şi nelipsiţi în tabloul agoniei umanităţii. Singura diferenţă dintre agoniile noastre şi ale lor constă în faptul că ale lor au fost publice. Există vreo diferenţă între coma publică şi cea intimă, insignifiantă, când singura valoare deţinută ar fi libertatea subconştientului, a spiritului!?
... nici o dezamăgire nu-mi străbate afectul. Raţiunea nu-mi este muncită de incertitudini, ochii nu caută lumina dintr-o minciună sau adevăr ascuns. Mecanica sangvină străpunge digurile inerţiei acumulând crâmpeie de discuţii elevate cu Divinitatea, dintr- o conversaţie care nu a avut loc niciodată. Ezoterismul izbăvit din netrăirile mele sunt întregite de ridicolul ratărilor Lui. Câtă pasiune irosită în iertările Lui!
... tăceri, întuneric şi posibile ziduri. Tot ce se scurge din mine se întoarce la fel de chinuit, fără dorinţă de eliberare. Nici o chemare nu sparge acea linişte. Înţeleg acum că niciodată nimeni nu a avut nevoie reală de mine. Aici şi acum, această realitate nu-mi conturbă pseudoexistenţa. Singura dovadă că încă exist este regretul care mă-ncearcă, regretul că voi uita totul când mă voi întoarce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu