Sunt precum propria-mi bibliotecă, învechit, prăfuit și fără viață. Rafturile rămân indiferente fiecărui răsărit sau amurg, iar mie nu mi se mai întâmplă nici măcar acea contemplare tâmpă a răsăritului; măcar ele respectă rigoarea paralelismului thalesian în timp ce eu nu mă achit nici măcar de datoriile obstești. Simt că nu am nimic comun cu Universul, nu îi aparțin. Cuvântul mi-a devenit oarecum timid, de parcă ar fi cuprins de o teamă neelucidată. Nici propria-mi voce nu-mi este familiară astfel încât supus unei logici elementare a bunului simț am ales să tac. În condiții de normalitate aș râde și aș ironiza toate acele melancolii autumnale ale semenilor, pline de patetismul vreunei neîmpliniri de moment. Mi-e preaplin de mizeriile debitate cu naturalețe de dobitocii îndrăgostiți, de acele efuziuni ale rataților condamnați dinainte la suferință și dezamăgire. Aflu mai multă impotență în iubire decât în desfrânare. Aroganța neghiobilor care cred că pot schimba lumea mă întrista și amuza mai mereu, acum mi-e indiferentă precum o masturbare a vreunui geniu frumos într-o bancă de spermă occidentală, în speranță că va perpetua și revoluționa umanitatea.
Plin de retarzi în ziare, prin parlamente,
guverne și televizoare și toate ăste pentru ce!? Poate dacă nu ar fi existat
Brahms mă sinucideam demult, dar nu sunt sigur cât de laș sunt așa că nici
măcar nu mă bate acest gând. Sunt rece, sunt perfecțiunea echidistanței
vis-a-vis de orice punct din Univers. Îmi este egal de viață sau moarte; nu
simt nimic, sunt un nimic. În nimic nu afli decât liniștea și în această
liniște se aude surd cum bate viața în tine; deci trăiești, exiști chiar dacă
ești bolnav de indiferență, dacă ai atins acel prag în care ți se spune că ești
un nebun (neaparat frumos) și tu răspunzi ”mi-e indiferent că sunt indiferent”!
*
Să nu uit!!! Azi am văzut la televizor un cal campion murind
în timpul unei competiții de echitație și unii spectatorii plângeau. Să
acceptăm cumva că ei au o scuză, dar Dumnezeu ce scuză are că ne-a creat după
chipul și asemănarea Lui!? În astfel de momente îmi pare că Dumnezeu este o
brută sinceră și noi ne merităm destinele și reciproc ....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu