joi, 28 ianuarie 2016

Iubindu-te


Iubindu-te în nesfârșit
precum dintâia clipă,
aș fi de rele izbăvit
și-a inimii risipă.

Iubindu-te așa cum știu
ți-aș fi buchet de stele,
o mângâiere în pustiu,
balsam peste durere.

Iubindu-te așa cum sunt
te-aș ocroti de lacrimi
și din lumescul meu mărunt
te-aș întregi cu patimi.

Iubindu-te întunecat,
orbit de-a mea obsesie,
mă dau din blând patriarhat
pe-amantului profesie.

Iubindu-te din nicăieri
spre ce nu știu să vie,
osânda-mi grea de adulteri
o duc în abație.

Iubindu-te din amintiri
cazându-mă-n uitare,
decât o Iudă-n pregătiri,
ascund iubirea în mare.

Iubindu-te fără să știu
închide-mă-n cămașă
și gândului cel mai târziu,
tu să-i găsești o casă.

Iubindu-te când nu mai sunt
ofrandă inutilă,
cândva am fost un amănunt,
în cartea ta, o filă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu