Elegie (nouă/a IXa)

Nu te mai pot sluji, copilă.

Descrește în mine lumina conștiinței

și inima-mi cere

să țin cont de nebunia mea.

În iad nu poți păstra icoane;

în mine s-a aprins un foc

ce-mi arde rana vie

stârnită din pasiunea-ți cândva nestăvilită.

Fragile-mi par toate!

Intensul iubirii are izul cangrenei

și-n focul din mine voi arde-le, poate!

Pe rând,
pe tine,

pe mine,

pe noi

și uitarea de sine...