miercuri, 11 mai 2016

Orbul drăgostelii


Dragostea-i oarbă! Câinii rațiunii îmi mușcă din gleznă,
și-n timpul cel mort îmi reciți despre tine.
Te-aș urma chiar și-n lumea din beznă,
dar o teamă se șchioapă prin mine!

Cum spuneam, dragostea-i oarbă! Și macii crescuți
ne suportă, corvoadă în roșul din sânge!
Pentru ei, curios, noi străinii din beznă-apăruți,
reușim, ce-i lumesc pentru ei, a constrânge!

Și ce-i dacă dragostea-i oarbă?! Și ce-i dacă nimeni nu crede,
că suntem din lut, apă vie și drag?!
Suntem orbii care văd ce ochiul nu vede
și care-n moarte am ars al vieții prag!...    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu