Mâna ta ținea de mână ploaia...

... și așa te-am păstrat în a mea poveste;

se făcea că mă iubeai

cu melancolia ploilor de vară.

Eram ultimul sosit la târgul plăcerilor tale,

iar eu, prea timid. prea șters în mulțimea nebună

te-am simțit căutându-mă.

M-ai ales pe mine, cel mai vinovat dintre cei nevinovați

și poate,

ce mai nepângărit dintre pângăriți.

Mâna mea ținea de mână întunericul...

... și la fel a fost când m-ai alungat.

Te iubeam cu sinceritatea și nervozitatea

acelei umbrei nedefinite,

care urmărind-te,

a părăsit anonimatul prefect al mulțimii nebune.

Mâna mea este mult mai puternică decât a ta,

însă cel care a pierdut am fost eu.

Cutându-ți buzele, ținându-mă de noapte,

am primit gustul ploilor de vară.

Mâna ta ținea de mână ploaia,

mâna mea ține de mână

o nestăvilită melancolie...