marți, 17 mai 2016

Poveste

 

         Ca orice poveste am început cu un ”a fost odată...”! Clandestinul relației noastre ne-a ferit de ura lumii, de puterea neînțelegerii ei. Cel mai mult din anonimat mi-a plăcut ideea falsă a unicității, însă îmi recunosc că doar astfel a fost cu putință trecerea anilor peste noi. Deconspirarea noastră ne-ar fi adus iminența unei renunțări cumplite, mult prea violente pentru niște suflete păgubite de perechea lor. Acum când scriu despre ce mi-a rămas, despre ce mai sunt, fără apăsarea unui incert viitor apropiat, nu mă caut de cuvinte; sunt mai aproape de căutarea unei trăiri similare oricărui trecut care nu te conține. Mă ajută bluesul. Potrivindu-mă printre gânduri, din ele răsar răspunsuri la întrebări nespuse. Știi care este cea mai nefericită și neinspirată glumă despre viața, după iubire? Finalurile fericite, happy-end-urile! Am fost anonimi, însă nu am făcut excepție: povestea noastră și-a procurat un final. fără nici o relevanță...


3 comentarii:

  1. ....si inima bate in contratimpuri sincopate ritmuri de jazz-blues-uri...
    ...stii ca te iubesc?......pt blues.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sper că un simplu mulțumesc ar fi îndeajuns! :) Bluesul merită iubit; are mai multe de oferit decât o fac uneori semenii noștri... :)

    RăspundețiȘtergere